Carantină scurtă pentru premierul bulgar: Directorul inspectoratului sanitar a demisionat
Directorul Inspectoratului sanitar regional din capitala bulgară Sofia (SRHI), Dancio Pencev, a demisionat. Asta după ce premierului bulgar Boiko Borisov i-a fost permis să iasă mai devreme din carantină.
După ce premierul a ieșit din carantină a fost testat pentru a treia oară pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit pozitiv.
Demisia directorului Inspectoratului sanitar regional din capitala bulgară Sofia (SRHI) vine după discuția cu ministrul sănătăţii Kostadin Anghelov, potrivit unui comunicat al ministerului bulgar al Sănătăţii, citat de agenţia BTA.
Prin ieșirea mai devreme a premierului bulgar din carantină a fost făcută pentru a doua oară, în doar o săptămână, o excepţie de la reguli. Prima excepţie a fost pentru preşedintele Rumen Radev.
Un ordin al Ministerului Sănătăţii nu permite excepţii de la regulile privind carantina, aminteşte agenția BTA, citată de Agerpres.
Urmare acestui eveniment, directorul Inspectoratului sanitar regional din capitala bulgară Sofia (SRHI) a demisionat.
Directorul SRHI susținea că se poate ridica carantina mai devreme în cazul persoanelor cu îndatoriri publice de mare importanţă, cum sunt preşedintele, premierul, dar şi medicii din „prima linie” sau profesorii. Argumentele acestuia au fost însă respinse de experţii legali.
Premierul Boiko Borisov anunţase vineri că intră în autoizolare, după ce a luat contact cu un adjunct al ministrului dezvoltării regionale, Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru coronavirus.
Sâmbătă, Borisov a fost informat că poate ieşi din carantină după ce a fost testat negativ de două ori. La o a treia testare, care a avut loc duminică, premierul bulgar a fost depistat cu Covid-19.