09:53, 13.12.2024 • ACTUALITATE
Scandal în comuna Tinosu, Prahova. Polițiștii au folosit armele
Un scandal în care au fost implicate nouă persoane, şase femei şi trei bărbaţi, a avut loc, duminică seară, în comuna prahoveană Tinosu, unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului folosind armamentul din dotare în condiţiile în care cei implicaţi nu s-au supus somaţiei verbale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
„În această seară, în jurul orei 19,10 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane. La faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule, dar şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somaţiei verbale, unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului a folosit armamentul din dotare, persoanele implicate supunându-se ulterior, fără victime”, precizează sursa citată.
Potrivit acesteia, cele nouă persoane au fost conduse la sediul Poliţiei.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă.