Scandal într-o piață din Harghita. Două femei s-au înjunghiat, mașini vandalizate cu toporul (video)
Mai mult de zece persoane au fost implicate într-un scandal în piața agroalimentară din Toplița. Două femei s-au înjunghiat iar una dintre ele a vandalizat o mașină cu toporul, în prezența polițiștilor.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat la prânz de un bărbat din municipiul Topliţa despre faptul că, în zona Pieţei Agroalimentare din localitate, are loc un scandal în care sunt implicate peste zece persoane.
„Dat fiind numărul sesizat al participanţilor, la faţa locului s-au deplasat deîndată o echipă operativă complexă din cadrul I.P.J. Harghita, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita”, a transmis, duminică, IPJ Harghita.
Din primele date şi indicii obţinute de poliţişti rezultă că mai multe persoane din judeţul Neamţ s-au deplasat în municipiul harghitean Topliţa.
„Pe fondul unor neînţelegeri anterioare ce urmează să fie clarificate, două femei s-ar fi înjunghiat reciproc, iar ceilalţi participanţi şi-au aplicat lovituri unii altora. De asemenea, în timpul scandalului au fost avariate patru autoturisme”, au mai precizat poliţiştii.
În cauză s-a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.