Scandal între PNL și USR – PLUS Iași de la alegerea unui vicepreședinte CJ
Consilierii județeni USR – PLUS au părăsit luni sala de ședință, la momentul în care trebuiau votați candidații pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași. Nemulțumirea lor este legată de faptul că Sorin Afloarei, unul din cei doi candidați propuși de PNL, este finul de cununie al lui Costel Alexe, noul președinte al CJ Iași.
Propunerile liberalilor pentru funcția de vicepreședinți CJ Iași erau Marius Dangă și Sorin Afloarei, finul de cununie al președintelui Costel Alexe. Consilierii județeni USR PLUS au considerat inadmisibilă ultima propunere și, la momentul votului, au părăsit sala de ședință.
„Noi, consilierii USR PLUS, considerăm că propunerea pentru poziția de vicepreședinte în persoana domnului Sorin Afloarei este o insultă la adresa cetățenilor județului Iași. Noi suntem aici pentru a reprezenta interesele cetățenilor, nu pentru a participa la cumetrii, așa cum ne propuneți dumneavoastră. Nu vom gira asta niciodată, nici măcar prin prezența noastră în această ședință viciată de această propunere. Reveniți cu o altă propunere, altminteri vom fi nevoiți să părăsim sala”, a declarat Ștefan Tanasă, liderul consilierilor USR PLUS, într-un comunicat de presă.
Cei doi candidați propuși au fost votați în unanimitate de către consilierii PNL și PMP.