Scandal la Curtea de Conturi! Conducerea respinge negocierea colectivă
Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER), a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București pentru refuzul repetat al președintelui Curții de Conturi, Mihai Busuioc, de inițiere a negocierilor privind contractul colectiv de muncă.
SNAPER a solicitat în repetate rânduri inițierea negocierii în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă, începând cu anul 2022, ultima solicitare fiind prin adresa nr. 32251/20.04.2023.
„Din păcate, și în acest caz, Președintele Curții de Conturi a României, domnul Busuioc încalcă legea, tratând instituția pe care o conduce ca pe ”propria moșie”, iar pe salariații Curții de Conturi ca pe proprii angajați. Îi amintim, cu această ocazie președintelui Curții de Conturi faptul că legea este obligatorie, inclusiv pentru domnia sa”, spun sindicaliștii într-un comunicat transmis vineri.
Conform legii, neîndeplinirea de către angajator a obligației de negociere colectivă consituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar refuzul angajatorului de a ȋncepe negocierea colectivă poate determina declanşarea conflictului colectiv de muncă.
De asemenea, mai adaugă angajații Curții de Conturi, tot din cauza domnului președinte Busuioc, care a refuzat acordarea indemnizației de hrană legal cuvenită salariaților Curții de Conturi începând cu anul 2018, SNAPER va deschide un proces în instanță pentru recuperarea indemnizației de hrană pe ultimii 3 ani, iar onorariul plătit avocatului, în cazul în care salariații vor câștiga procesul va fi imputat, în mod direct acestuia.
Din cunoștințele noastre, Curtea de Conturi este printre puținele sau chiar singura instituție publică care nu a pus în aplicare prevederile art. 18 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deși SNAPER a somat în repetate rânduri conducerea instituției pentru a intra în legalitate.