Ministerul Culturii: Reacții aprinse împotriva OUG care prevede ca instituțiile culturale să fie conduse de juriști sau economiști
Reuniți, luni, 7 aprilie, la Ministerul Culturii, mai mulți directori de instituții culturale și artiști au subliniat că ordonanța de urgență privind managementul instituțiilor publice de cultură NU ESTE O URGENȚĂ!
Ce se întâmplă? Ce spun managerii din România
Ministerul Culturii propune „o nouă ordonanță de urgență, adoptată în grabă, fără o justificare reală și fără o consultare autentică a specialiștilor din domeniu”, care, printre altele, „ar putea duce la deprofesionalizarea teatrelor, muzeelor, bibliotecilor, filarmonicilor și a altor instituții de cultură”, și ar permite ca acestea „să fie conduse de economiști sau juriști, fără experiență culturală reală” – aceasta este ideea de bază din memoriul a 50 de manageri din țară trimis premierului în urmă cu o lună.
Ministra Culturii, Natalia Intotero, a participat online la această întâlnire, fiind în vizită de lucru în Polonia.
Ce, dom’le, de cultură ne arde nouă? În Ministerul Culturii doar András Demeter și eu ( n.r., Mădălin Voicu) suntem oameni de cultură!
Subsecretarul de Stat din Ministerul Culturii, Mădălin Voicu, a spus că a avut o întâlnire cu factori de decizie cu care a purtat discuții despre cultura din România. Răspunsul acestora nu a fost însă cel așteptat, ci mai degrabă o esență a realității pe care o trăim. Ce, dom’le, de cultură ne arde nouă? – ar fi fost reacția politicienilor.
După ce m-au ascultat, mă așteptam să expună anumite motive, cauze și soluții. În același timp, răspunsul a fost „ce, dom’le, de cultură ne arde nouă?”. Deci e trist și lucrul ăsta nu știu cum poate fi corectat, dar în principiu cred că e vorba de aceeași rețetă.
Eu cred că în instituțiile de cultură trebuie implicați oameni din cultură
Să vă dau și un exemplu: în Ministerul Culturii, doar András Demeter și cu mine venim din cultură, adică din ceea ce se cheamă meseria de om de cultură. N-am o problemă cu ceilalți, mulți dintre ei sunt bine intenționați, dar eu cred că nevoia de a înțelege cultura, în primul rând, pe lângă aceea de a face cultură, este o chestiune de bunăvoință, de bune intenții. Cred că a face și a gândi, și a sprijini cultura este o obligație generală. (VIDEO)
Nu mă așteptam să se accepte doar studii economice și juridice. De ce nu și studii umaniste?
Marinela Țepuș, fosta directoare a Teatrului Nottara, a explicat de ce propunerea Ministerului Culturii referitoare la studiile managerului cultural nu este în concordanță cu însuși actul de cultură.
Vreau să dau un exemplu de notorietate. În cazul acesta, foarte mulți colegi cu doctorate, masterate, care au organizat festivaluri etc., nu ar putea fi manageri de teatru. E posibil? Este, așa scrie aici.
Se spune că pentru cei din științe juridice și științe economice care nu au experiență în domeniu ajunge să fi absolvit un curs de perfecționare de minimum trei luni, avizat de Ministerul Culturii. Păi să-mi spună mie cineva cum poate un jurist, un economist, oricât de deștept sau care vine de cinci ori la teatru, să devină manager cultural cu trei luni de studii intensive la un curs de perfecționare! (VIDEO)
Urgența este absolut nejustificată!
Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, spune că modificarea domeniului fundamental de studii al viitorului manager, prin care instituția de cultură ar fi condusă, de exemplu, de un economist, va modifica regimul instituției.
Constituția precizează clar că, articolul 115, Guvernul poate adopta ordonanță de urgență numai în situații extraordinare. Acolo reglementarea nu poate fi amânată. Concursurile pentru pozițiile de manager al unei instituții publice de cultură, care acum sunt libere… nimic nu le blochează. Legea actuală permite angajarea și ocuparea acestor posturi.
Modificarea domeniului fundamental de studii al viitorului manager, de fapt, conduce la modificarea regimului instituției publice de cultură. Ar fi condusă de un economist va modifica regimul instituției.
Ordonanțele de urgență conform articolului 115 nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul urgențelor fundamentale ale statului. (VIDEO)
Vă rugăm, doamnă ministru, ca să nu ne grăbim cu această modificare, în această perioadă
La rândul său, președintele UNITER, Aura Corbeanu, a subliniat că este nevoie de modificări de adaptare la anul 2025, dar în condițiile în care profesioniștii sunt păstrați la nivelul conducerii instituțiilor culturale
Propunerea dumneavoastră a fost tratată de noi cu foarte mare atenție. Suntem deschiși să facem parte din grupurile de lucru (…). Ne-am pus întrebarea de ce n-am fost invitați? Nu știm cine a fost grupul de lucru. La modul corect, noi suntem constructivi, nu pierdeam acest timp. Poate înțelegeam de ce dorim aceste modificări în această perioadă. (…).
În această lună am avut foarte mult timp la dispoziție încercând să vedem părțile bune din propunerile acestea, părțile care pot fi îmbunătățite, și vă rugăm, doamnă ministru, ca să nu ne grăbim cu această modificare, în această perioadă. Au fost zeci de modificări în acești ani și fiecare modificare la câte un articol care nu a fost bine judecată (au fost peste 80-100 de modificări), am încercat să le clarificăm și să le susținem.
Dorim să putem să modificăm și să ajungem la o lege care să deservească dezvoltării culturale a acestei țări
Avem nevoie de modificări de adaptare la anul 2025, în condițiile în care profesioniștii sunt păstrați la nivelul conducerii instituțiilor culturale în măsura în care împreună cu experții Ministerul Culturii și cu experții culturali care sunt în România, și sunt câteva persoane care au această capacitate, să luăm fiecare articol al acestei legi într-un context conștient… și știm ceea ce se întâmplă în fiecare regiune. Pentru că aveți aceste analize la nivelul Ministerului Culturii, să putem să modificăm și să ajungem la o lege care să deservească dezvoltării culturale a acestei țări. (VIDEO)
Actorul Vlad Zamfirescu cere să se facă public numele celor care au constituit grupul de lucru pentru crearea textului de la OUG nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură.
Nu mi se pare sincer ca noi, cei din breaslă, să nu știm nici până acum cine a făcut parte din grupul de lucru. Asta mi se pare transparență! Să știm!
Doamnă ministru, această OUG nu este în regulă! (VIDEO)
Teatrul nu se face fără actor, muzica nu se face fără muzician, pictura fără pictor
( VIDEO) Actrița Monica Davidescu a subliniat importanța resursei umane în segmentul cultural.
Oamenii mă cunosc ca actriță, dar n-aș fi avut această șansă dacă unii manageri n-ar fi dat importanță esențială unui aspect despre care nu prea s-a vorbit. Managerul este foarte important, de acord, dar un manager nu poate să facă toată treaba singur. Acest lucru poate a spus-o, chiar când eram în Consiliul General al Primăriei, a spus-o unul dintre directori… într-un proiect am nevoie și de director adjunct. Vă rog să-mi dați un director adjunct. Nu sunt în stare să mă ocup și de proiectul personal, unul pe an, nu 100 pe an (…). Nu s-a vorbit despre resursa umană. Eu n-aș fi avut șansa să fiu artist recunoscut și să-mi fac o carieră dacă nu aș fi fost distribuită. Teatrul nu se face fără actor, muzica nu se face fără muzician, pictura fără pictor și așa mai departe. (VIDEO)
Catinca Romanescu, director Teatrul Masca, a punctat că nu există un punct oficial al instituțiilor care nu au organizat concursuri. Nici Ministerul Culturii nu a organizat concursuri pentru anumite instituții din subordine. (VIDEO)
Ministra Culturii a luat atitudine la afirmațiile lui Mădălin Voicu cum că factori politici decizionali importanți ar fi spus că nu le arde de Cultură. Natalia Intotero i-a cerut să dea nume. Voicu a răspuns că nu o va face public, dar în privat îi poate spune ministrei la cine s-a referit.
Intotero i-a invitat pe cei prezenți să argumenteze și să vină cu noi propuneri pentru a aduce modificările dorite la OUG nr.189/2008, subliniind importanța ca viitorii manageri să atragă cât mai multe fonduri europene.