Scandal monstru la Ministerul Agriculturii între ministrul Adrian Oros și directorul general de la APIA
Un scandal inedit a izbucnit de câteva săptămâni la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale între ministrul liberal Adrian Nechita Oros și un director de la o agenție de sub tutela ministerului.
Anul trecut, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai ministrul Adrian Oros a fost Adrian Pintea, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate și datorită faptului că ambii au copilărit împreună în aceeași zonă din Transilvania.
Dar brusc, de câteva săptămâni, cei doi nu își mai vorbesc și sunt la cuțite. Motivul este unul incredibil. Potrivit informațiilor pe surse, PNL a dorit să-l impună ca ministrul al Agriculturii în cabinetul Cîțu pe Adrian Pintea, care, chiar acesta a acceptat postul.
Numai că, Oros a fost mult mai influent din punct de vedere politic și a rămas pe post. Pentru Oros faptul că Pintea a acceptat postul de ministru al Agriculturii a fost un afront de neimaginat.
Mai mult, Oros a aflat că Pintea a spus de spre el că este slab ca ministru și, din acel moment, Oros nu vrea să mai audă de Pintea. Ca atare, deja conflictul dintre cei doi a trecut într-o altă etapă, adică Oros vrea să scape de Pintea, iar Pintea vrea locul lui Oros.