Scandal uriaș în Maramureș. Inspectoarea care a vânat pesediști din învățământul maramureșean, secretar de stat la Ministerul Familiei
Numirea unui secretar de stat a tensionat foarte relațiile dintre PSD și PNL, și așa extrem de încordate, într-un județ din nordul țării.
Numire controversată
Pe data de 26 octombrie 2022, inspectorul școlar general al județului Maramureș, Anca-Minodora Costin-Hendea, a fost numită secretar de stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Numai că numirea acesteia este extrem de controversată și chiar liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a avut aprecieri foarte proaste la adresa Ancăi-Minodora Costin-Hendea încă de atunci când a fost numită pe 12 decembrie 2019 la șefia învățământului maramureșean.
Numai că CV-ul noului secretar de stat de la ministerul condus de Gabriela Firea este cosmetizat printr-o ingineria administrativă cu iz penal care a generat multe scandaluri și controverse.
Transfer pe lângă lege
Potrivit informațiilor deținute de PUTEREA, în august 2011, Anca Minodora Costin Hendea a profitat de un schimb de posturi ilegal pentru a se titulariza la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din Baia Mare.
Cum? Prin încălcarea prevederilor articolului 24, alin. 3 al metodologiei de mobilitate a cadrelor didactice apărută în Monitorul Oficial nr. 776 bis din 13 noiembrie 2009 care stipulează foarte clar: „pretransferarea personalului didactic prin schimb de posturi se realizează pe baza consimțământului scris al solicitanților, fără a fi condiționați de domiciliu.(…) Cadrele didactice care au împlinit vârsta standard de pensionare sau care împlinesc vârsta standard de pensionare până la data de 31 august 2011 nu pot fi pretransferate prin schimb de posturi prin consimțământ scris”.
Dar, surpriză! Titulară atunci la Școala Gimnazială “Octavian Goga” din Baia Mare, la catedra de limba română, Anca-Minodora Hendrea Costin a făcut un astfel de schimb cu profesoara Veronica Velea, titulară atunci pe catedra de limba română de la Liceul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare.
Numai că acest schimb este pe lângă lege. De ce? Pentru că Viorica Velea împlinise deja vârsta standard de pensionare înainte de 31 august 2011, mai exact în iulie 2011, fapt pentru care nu putea să se facă schimbul de catedră pentru Anca Minodora Costin Hendea.
Mai mult, schimbul de catedră nu este asumat de reprezentantul juridic de la acea vremea al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, iar o asemenea semnătură nu se deleagă, ceea ce face ca schimbul să fie ilegal. Cu toate acestea, Anca Minodora Costin Hendea a fost titularizată și remunerată ani de zile la catedra de limba română de la Liceul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare.
Zetea: „Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a ajuns, sub tutela Ancăi-Minodora Costin Hendea, o „mină de aur” pentru pilele și politrucii PNL
Prin intrarea PNL la guvernare, în noiembrie 2019, Anca Minodora Costin Hendea ajunge inspector general peste tot învățământul din Maramureș. Dar, la scurt timp de la numirea, această a trecut la eliminarea inspectorilor și directorilor de școli și licee impuși de PSD.
Această metodă a general un scandal uriaș la acea vreme iar cel mai vehement a fost liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea. ”Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a ajuns, sub tutela noului inspector școlar-general, Anca-Minodora Costin Hendea, o ”mină de aur” pentru pilele și politrucii PNL. După ce s-a recomandat în repetate rânduri ca fiind ”fără apartenență politică”, noua ”generală” a Inspectoratului Școlar a avut grijă să îi înlăture pe toți cei care nu aveau ”carnet de partid galben”.
Următorul pas a fost politizarea instituțiilor de învățământ, numind, tot pe criterii politice, directori și directori adjuncți aserviți ”noii puteri”, a spus Gabriel Zetea la numirea acesteia la conducerea Inspectoratului Școlar Maramureș.
Anca-Minodora Costin Hendea, pupila lui Ionel Bogdan
Deși se știa că are un asemenea CV, liderul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, a făcut presiuni la liderii PSD și PNL ca Anca-Minodora Costin Hendea să fie numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Familiei, deși inițial se făcuse demersuri ca să fie impusă la Ministerul Educației.
Trebuie precizat că liderul PNL Maramureș, care este și președintele Consiliului Județean Maramureș, este finul fostului consilier prezidențial Dan Mihalache, acum ambasador în Cipru.