20:02, 05.11.2024 • ECONOMIE
Scandal uriaș la „Apele Române” între conducere și sindicate
Directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Ervin Molnar, este acuzat de către președintele Federației Sindicatelor Democratice „Aquarom”, Dorel Negrea, că a interzis accesul reprezentanților sindicali la ședințele Comitetului Director unde s-a modificat ilegal organigrama.
În scrisoarea deschisă adresată directorului general Ervin Molnar (vezi documentul în facsimil), sindicaliștii îl acuză pe acesta că ”neinvitarea reprezentanților federației reprezintă o sfidare la adresa organizației sindicale reprezentative la nivelul grupului de unități administrative al ANAR”.
De asemenea, membrii federației amenință cu procese conducerea ANAR dacă nu se anulează hotărârile luate de Comitetul Director fără consultarea sindicatelor. Mai mult, sindicaliștii cer conducerii ANAR să aducă la cunoștință ”eforturile” depuse de echipa managerială a ANAR privind creșterea veniturilor prin reactualizarea tarifelor apei brute conform cu inflația din ultimii zece ani”.