Scandal uriaș la Botoșani. Fostul deputat PNL, Verginel Gireadă, acuzat că fură apa localnicilor din Mihai Eminescu
Primarul uneia dintre cele mai mari comune din județul Botoșani este acuzat de localnici că folosește apa potabilă destinată populației pentru a alimenta un iaz care duce la proprietățile sale.
Branșament ilegal pentru confortul edilului Gireadă
Un locuitor din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, revoltat de presiunea mică la rețeaua de apă a localității a descoperit un furtun cuplat la un hidrant de pe marginea drumului și o țeavă de 75 de metri alimentau la intrarea in localitate un iaz care aparține comunei. După descoperirea branșamentului au fost anunțați polițiștii din Botoșani prin 112, dar și reprezentanții societății care administrează rețeaua de apă a județului – Nova Apaserv SA.
Localnicii susțin că iazul este exploatat de familia primarului comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, fost deputat PNL de Botoșani între 2012 și 2016, care are construite două case în apropiere. Acesta neagă susținând că ”nu este vorba de nicio alimentare a unui iaz, este doar o gură de aerisire pe care o foloseam când goleam bazinul care alimentează Cucorani” pentru că ”se mai formau bule de aer și se oprea apa”.
Însă, reprezentanții SC Nova Apaserv au precizat că debitul pe care îl putea asigura țeava ce ducea în iaz de la hidrant este de 80 de metri cubi pe oră, imens dacă ținem cont de condițiile de secetă, dar mai ales de faptul că în mai bine de jumătate de județ apa este furnizată cu program. Totodată, locuitorii din comună susțin că unul din angajații Primăriei Mihai Eminescu a fost văzut fugind de la locul branșamentului după ce în prealabil îl închisese la apariția reprezentanților SC Nova Apaserv SA Botoșani.
Dosar penal in REM pentru furt de apă
Dar, justificările fostului deputat Veginel Gireadă sunt respinse de localnici și de reprezentanții Nova Apaserv, fapt pentru care deja IPJ Botoșani a deschis dosar penal în REM. „S-a deschis un dosar penal in REM pentru furt de apă. Polițiștii au făcut cercetări la fața locului și au descoperit un branșament ilegal. Urmează să stabilească în cursul anchetei cine se face vinovat de realizarea acestuia„, a precizat IPJ Botoșani.
Polițiștii din Mihai Eminescu, pe pilotul automat al primarului Gireadă
Trebuie subliniat că inițial au fost anunțați de localnici despre branșamentul ilegal polițiștii din comuna Mihai Eminescu. Dar, surprinzător, aceștia au precizat că nu este nicio problemă și că totul este ok. Asta pentru că polițiștii din Mihai Eminescu nu mișcă în fața primarului Gireadă.
Numai că, polițiștii de la IJP Botoșani au descoperit ceea ce polițiștii din Mihai Eminescu susțineau că este în regulă, adică un branșament ilegal prin care se fura apa destinată populației. Poate totuși conducerea IJP Botoșani va sancționa noncombatul polițiștilor di Mihai Eminescu că…prea e ca la țară!
Comuna Mihai Eminescu, trecută pe persoana fizică a familiei Gireadă
Dumitru Verginel Gireadă este unul dintre baronii PNL din Botoșani care a transformat comuna Mihai Eminescu în propria sa moșie, luând primăria pe persoană fizică. Fost mecanic și, ulterior patron de firmă agricolă, Gireadă a ajuns primar în comuna sa natală, Mihai Eminescu, în 2004 și a păstorit-o până în 2012.
Dar, în aprilie 2012 a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru însușirea prin fals în documente a unui teren din localitate, fapt pentru care s-a refugiat ca deputat PNL în perioada 2012-2016. În timp ce el a ajuns parlamentar, primăria a fost lăsată moștenire soției sale, Aneta, care a deținut această funcție până la alegerile locale din 2020, când Verginel Gireadă s-a întors la primărie, fiind susținut tot de PNL. Dar, ulterior, soția acestuia, Aneta Gireadă a ajuns subprefect de Botoșani cu susținerea PNL.
Studentul Gireadă de …44 de ani cu cea mai tare mașină din Botoșani
În 2013, la 44 de ani, Verginel Gireadă este student la Științe Politice, la Universitatea Petre Andrei din Iași. Anul acesta, presa locală a semnalat faptul că Verginel Gireadă a devenit proprietarul unui Mercedes Benz GLE produs în 2021, fiind proprietarul celei mai scumpe limuzine din județul Botoșani.
Potrivit informațiilor noastre, Gireadă o să fie candidatul PNL la alegerile din 2024 pentru șefia Consiliului Județean Botoșani.