Scandalos: Lista MEDICILOR care și-ar fi împărțit bani între ei
Se petrece în Franța și toată povestea e legată de medicii despre care Didier Raoult spune că au luat bani de la companiile farmaceutice. La începutul anului 2020, colectivul Data + Local a verificat informațiile din baza de date Transparance Sante, constituită cu ocazia scandalului legat de medicamentul toxic Mediator.
Și iată că pandemia a scos la iveală polaritățile și deciziile uneori surprinzătoare ale medicilor francezi, care dețin, de asemenea, funcții consultative sau executive în organisme la nivel înalt (Consiliul științific, Consiliul înalt pentru sănătate publică), potrivit smartradio.ro. Astfel, cei 30.000 de medici din 32 de spitale universitare din Franța și-au împărțit între ei peste 92 de milioane de euro, la care se adaugă aproximativ 78 de milioane de euro plătite în special în cadrul acordurilor încheiate între spitale didactice și laboratoare. Toate acestea, desigur, nu iau în considerare ajutorul plătit asociațiilor victimelor și pacienților. Profesorul Didier Raoult a atras atenția asupra acestui fapt zilele acestea, în cadrul audierilor comisiei de anchetă pentru gestionarea epidemiei de Covid-19. El a spus că unii dintre membrii consiliului științific au legături cu anumite companii farmaceutice, de la care au luat bani. „Vă sugerez să fiți atenți, nu este complicat să găsiți conflicte de interese”.
Iată Top 10 în clasamentul veniturilor plătite de industria farmaceutică, către unii dintre medicii francezi
1. Profesorul François Raffi din Nantes. 541.729 EUR, inclusiv 52.812 EUR de la Gilead. Este o coincidență că apelul telefonic anonim care îl amenința pe Didier Raoult dacă persistă cu promovarea hidroxiclorochinei a venit de pe telefonul mobil al departamentului de boli infecțioase al Spitalului Universitar din Nantes, condus François Raffi? Cu siguranță o coincidență pură.
2.Profesorul Jacques Reynes de la Montpellier. 291.741 €, inclusiv 48.006 € de la Gilead și 64.493 € de la Abbvie. Cu toate acestea, Jacques Reynes a fost solicitat de ministrul Sănătății, Olivier Véran să conducă studiul clinic al protocolului Raoult, în timp ce este, în același timp, coordonatorul național a două studii pe Remdesivir în numele Gilead. Cu siguranță nu a avut timp să îi trimită ministrului Declarația publică de interese (DPI).
3.Profesorul Karine Lacombe din Paris – Saint Antoine. 212.209 €, inclusiv 28.412 euro de la Gilead. Este pe treapta de jos al podiumului, dar important este să fii acolo.
4. Profesorul Jean Michel Molina din Paris – Saint Louis. 184.034 €, inclusiv 26.950 € de la Gilead și 22.864 € de la Abbvie. Jean-Michel Molina este co-autorul unui articol publicat în « Medicină și Boli Infecțioase », care spune că hidroxiclorochina nu funcționează. « Medicină și boli infecțioase » este jurnalul oficial al SPILF (Societatea de patologie infecțioasă din Franța).
5.Profesorul Gilbert Deray din Paris. 160.649 €. O sumă frumoasă pentru un nefrolog care este foarte prezent pe platourile TV. Rețineți că Remdesivir poate fi toxic pentru rinichi.
6. Profesorul Jean-Paul Stahl din Grenoble. 100.358 €, inclusiv 4.552 € de la Abbvie. Această sumă nu a fost menționată în declarația de interese DPI. Jean-Paul Stahl este redactor-șef al revistei Médecine et Maladies Infectieuses. El este cel care a comparat Plaquénil (hidroxiclorochina) cu hârtia igienică.
7. Profesorul Christian Chidiac din Lyon. 90.741 de euro, inclusiv 16.563 de euro de la Gilead. Acum Christian Chidiac este președintele Comisiei de Boli Transmisibile din Înaltul Consiliu al Sănătății Publice, care a emis celebrul aviz care interzice hidroxiclorochina în Franța, cu excepția tratamentului în cazul bolnavilor în stare gravă. A cerut includerea bolnavilor în studiile oficiale (Discovery).
8. Profesorul Bruno Hoen de la Institut Pasteur. 82.610 EUR, din care 52.012 euro de la Gilead. În declarația de interese a scris că a primit doar 1.000 de euro de la Gilead! Bruno Hoen a atacat echipa din Marsilia într-un e-mail, pe 18 martie 2020, distribuit tuturor specialiștilor în boli infecțioase.
9. Profesorul Pierre Tattevin din Rennes. 79.956 de euro, inclusiv 15.028 de euro de la Gilead. În declaratia sa, ca și medicul de pe locul 8, a scris că a primit doar 1.000 de euro de la Gilead! Acum, Pierre Tattevin este președintele SPILF. Această societate a atacat hidroxiclorochina pentru a încuraja includerea în studiul Discovery.
10 .Profesorul Vincent Le Moing din Montpellier. 68.435 EUR, inclusiv 4.776 € de la Gilead și 9.642 € de la Abbvie. Vincent Le Moing, împreună cu șeful său, Jacques Reynes, citat mai sus, conduc studiul clinic de la Montpellier.