Scandalul dintre PSD și primarul Brașovului (USR) continuă: Social – democrații cer demiterea, edilul amenință cu tribunalul
„USR trebuie să îl dea afară pe Allen Coliban!”, susțin reprezentanții organizației municipale a PSD Brașov, care invocă un control al Curții de Conturi, ce ar fi dovedit multiple nereguli, de ordinul câtorva milioane de lei, la Primăria Brașov. În replică, edilul cataloghează totul drept „fake news” și amenință să-i dea în judecată pe cei care „răspândesc astfel de minciuni”.
După discuții aprinse ce au avut loc vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, Lucian Pătrașcu, președinte Organizația Municipală PSD Brașov revine cu noi acuze pe aceeași temă.
„USR trebuie să îl dea afară pe Allen Coliban! A încălcat legea și a creat prejudicii de peste 3,5 milioane de lei din banii brașovenilor. Raportul Camerei de Conturi arată nereguli grave comise de Coliban în Primăria Brașov:
-3,5 milioane lei prejudiciu în urma finanțării echipei de fotbal FC Brașov
– Incompatibilitate. Coliban era membru al Asociației Clubul Sportiv-Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște la data adoptării Hotărârilor de Consiliu Local prin care s-au aprobat finanțări pentru asociație.
– 130.000 lei prejudiciu pentru nereguli în cazul catacombelor din Brașov care au fost oferite unei asociații fără o bază legală.
– contracte de consultanță juridică acordate pentru servicii neprestate”, a transmis luni președintele Organizația Municipală PSD Brașov.
În apărarea sa, edilul a afirmat încă de joi, 4 august, că este vorba de o campanie calomnioasă, îndreptată împotriva sa, fără a prezenta însă și raportul Curții de Conturi, care ar fi lămurit acuzațiile.
„Fake News. Curtea de Conturi nu a cuantificat niciun prejudiciu. Măsura lăsată ne impune îmbunătățirea mecanismului de finanțare (am finalizat metodologia) și analiza pe categorii de cheltuieli a legalității deconturilor făcute sezonul trecut de FC Brașov. Nicidecum să ne pretindă suma drept prejudiciu.
Așa cum am mai spus, calitatea mea de membru în asociație a încetat în 29.06.2021, odată cu depunerea demisiei. Îi voi da în judecată pentru calomnie pe cei care răspândesc astfel de minciuni”, a transmis joi Coliban.
De ce nu poate fi prezentat raportul
În ședința Consiliului Local Brașov de vineri, consilierului PSD Alexandra Crivineanu i-a transmis solicitarea de a transmite tuturor membrilor forului deliberativ raportul menţionat.
Coliban le-a spus consilierilor că nu le poate da raportul pentru că, deocamdată, acesta nu este public şi că legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi îi interzice să facă acest lucru până când nu se termină perioada de contestaţii.
„Suntem în 15 zile prevăzute pentru formularea şi transmiterea de obiecţiuni. Pasul următor este emiterea deciziei de către Camera de Conturi Braşov, după care avem 30 de zile calendaristice pentru eventuale acţiuni de a contestata referitoare la acele lucruri cuprinse în decizie. Prin urmare, ceea ce îmi cereţi să fac public – şi anume un document care nu este public – încalcă prevederile legale. De asemenea, datele sau informaţiile apărute în public sunt calomnii şi îmi rezerv dreptul de a acţiona în instanţă pe toţi cei care le răspândesc”, a afirmat primarul USR.
Conform unei surse citate de un ziar local din Braşov, inspectorii Curții de Conturi ar fi descoperit mai multe nereguli privind finanţarea acordată FC Braşov de la bugetul local şi vorbesc de un prejudiciu de 3,5 milioane de lei cauzat acestuia. De asemenea, conform aceloraşi surse, auditorii ar fi constatat că edilul USR se află în stare de incompatibilitate, fiind în acelaşi timp membru fondator al Asociaţiei FC Braşov Steagu Renaşte şi iniţiator al proiectelor de HCL prin care acesta a primit alocări de sume de la bugetul local.