Scandalul facturilor umflate din energie: Peste 2 milioane de recalculări. Soluțiile pe care vrea să le aplice Guvernul
Guvernul are în lucru mai multe soluții pentru a contracara criza generată de facturile mărite. Variantele au fost prezentate la finalul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei și primul ministru Nicolae Ciucă, ocazie cu care s-a anunțat că 2 milioane de facturi au fost deja recalculate.
Printre soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului se numără plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.
Toate acestea ar urma să fie incluse într-un act normativ ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului.
„Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Ce se întâmplă cu facturile deja emise
Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei. Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze.
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură.
La consultările de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Virgil Popescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.