Scandalul incendiului de la Constanța: Personalul ISU Dobrogea va fi reinstruit
Scandalul izbucnit în urma incendiului care a avut loc recent în centrul orașului Constanța continuă să aibă repercusiuni. S-a stabilit ca de vineri să fie reinstruit personalul din dispeceratul ISU Dobrogea şi cel din subunităţile de intervenţie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, spune că este vorba de aproximativ 800 de persoane care vor fi reinstruite.
„Începând cu aceată dimineaţă de la ora 8.30, personalul din dispeceratul ISU a fost reinstrit cu privire la sistemul aplicabil în domeniul de competenţă. Totodată aceste reinstruiri urmează să aibă loc în zilele următoare şi în dispeceratele din cadrul celorlalte subunităţi din cadrul ISU Dobrogea al judeţului Constanţa, iar ulterior vor avea loc reinstruiri cu oameni din operativ, din subunităţile de intervenţie privind procedurile operaţionale în cazul situaţiilor de urgenţă(…)ISU Dobrogea are 954 de angajaţi din care 800 de oameni lucrează în operativ. Aşadar, aproximativ 800 de oameni urmează să fie reinstruiţi. Facem menţiunea că personalul inspectoratului era instruit periodic, că această reinstruire care practic se reaplică de astăzi este ca urmare a ordinului inspectorului general. (…) Aceştia sunt instruiţi lunar, iar colegii din operativ, pompierii, care intervin zilnic în domeniul situaţiilor de urgenţă fac antrenamente zilnice atunci când nu au intervenţii la diverse cazuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, AnaMaria Stoica.
În urma incendiului care avut loc recent în orașul Constanța IGSU a descoperit disfuncţionalităţi în rapoartele operative. De asemena, IGSU mai semnalează că au fost probleme în comunicare. Din această cauză unele resurse ale salvatorilor ar fi ajuns mai târziu.
Trei ofiţeri vor fi cercetaţi disciplinar în urma intervenţiei. Doi dintre aceştia aveau în responsabilitate tehnica din dotare, iar cel de-al treilea “a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ”.
Vor fi sancţionaţi disciplinar patru subofiţeri din cadrul ISU Constanţa şi personalul care a gestionat apelurile de urgenţă şi a coordonat resursele locale.
IGSU a mai stabilit că au fost transmişi eronat timpii de alertare şi de ajungere la locul intervenţiei.