Scandalul pesticidelor. Cum verificăm o roșie „stropită”

Cum ne dăm seama care dintre roșii au fost crescute normal? Ne putem da seama după aspect, după fermitatea fructului sau poate după gust? 

• Costel Vânătoru, dr. ing. în horticultură și cercetător cu 37 de ani de experiență. A fost director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură de la Buzău și este creatorul Băncii de Resurse Genetice, în care sunt stocate semințele a peste 10.000 de soiuri de legume, dintre care peste 3.000 de soiuri de tomate.

„Noi știm că nu există soiuri autohtone de roșii fără semințe. Deci roșia ar putea fi fals etichetată. Și ar putea fi roșie de import, caz în care pot apărea problemele despre care am vorbit. Sau ar putea fi o roșie din sămânță de import cultivată la noi. În acest caz, nu vorbim neapărat de roșii cu potențial periculos. Nu e un soi românesc, e un hibrid importat, dar care a fost crescut în România.”

Dacă roșia n-are gust sau dacă o tăiem și găsim porțiuni lemnoase înseamnă că a fost tratată cu substanțe interzise?

„Aș începe prin a spune că gustul și aroma tomatelor sunt date de un complex de peste 400 de substanțe. Te poți gândi la fiecare plantă ca la o micro-rafinărie de o precizie și de o finețe pe care chimiștii o pătrund și o stăpânesc cu greu. Ca la vinuri, poți spune că un soi are o anumită aciditate, spre exemplu. Și un specialist foarte bun ar putea chiar să recunoască – fie și legat la ochi – gustul și aroma unora dintre soiuri, care au caracteristici distincte.

Cum se ajunge aici? De la stadiul ei de floare, în 55 de zile, tomata se dezvoltă și se transformă într-o bilă de clorofilă. Sunt roșii mici care ajung la 10 grame, cum sunt cele cherry, sau unele mari – cum sunt cele din soiul inimă de bou – care ajung și la un kilogram fiecare. Apoi, creșterea se oprește și rămân în stadiul de verde. Și acolo începe pârga. Maturarea. Coacerea, în termeni populari. Această etapă de coacere durează tot aproape 55 de zile.

Doar la unele soiuri această perioadă e mai scurtă. În sensul că durează cam 35-40 de zile. Dar asta doar la cele mai timpurii soiuri, care sunt rare.

De regulă, e nevoie de timp lung de biodegradare a pigmenților clorofilieni și transformarea lor în licopen, în caroten, în vitamine, în săruri… în toate acele 400 de substanțe care, combinate, ne bucură când gustăm fructul.

Toată această maturare e treptată. În fruct există o armată de enzime care își fac treaba. De la faza lui de pârgă, fructul începe să se matureze treptat, până când se înroșește.

Înroșirea începe de la vârful fructului și merge spre codița de prindere. Fructul se înroșește integral și apoi acel roșul devine mai intens.

Ce înțelegem de aici? Că un proces natural de coacere a unei tomate durează destul de mult.

Acele substanțe pe care le folosesc unii legumicultori nu fac decât să scurteze această perioadă de la verde la roșu, aceste fenofaze.

Și de aceea, la roșiile la care s-a intervenit cu substanțe de grăbire a coacerii, gustul este diminuat, pentru că fructul nu are timp să proceseze și să armonizeze cele 400 de substanțe, să le echilibreze și să le așeze.

Mai este și problema păstrării. O roșie crescută natural, în perioada de post-maturare, ține 5-10 zile. Apoi, se strică.

Una la care s-a intervenit cu diverse substanțe ține mai mult.

De aici încă o tentație a cultivatorului de a alege sămânță din care să facă roșii mari și lemnoase, la care să mai și intervină cu substanțe, ca să țină mai mult.”

Deci o roșie lemnoasă și fără gust, neapărat, o roșie chimizată?

„În general, există 2 situații în care putem avea o roșie lemnoasă când:

1) e făcută din unele semințe din import (și 95% din roșiile noastre sunt din semințe de import). Aceste roșii nu sunt periculoase, doar că nu sunt chiar așa de moi și gustoase cum ni le-am dori noi.

2) asupra ei s-a intervenit cu substanțe chimice, posibil chiar cu unele substanțe interzise. Cum au fost și cazurile pe care le-a identificat poliția.”

Forma roșiei ne spune ceva?

„Am fost printre primii din România care au tradus și au lucrat pe harta cromozomială la tomate. Pe gene, adică.

Și da, există o gena la tomate care transmite acel mucron, vârful ascuțit al roșiei.

Dar în zona comercială, sunt puțini hibrizi care să aibă natural acel mucron. Există un hibrid adus din Bulgaria numit Prekos și mai există încă unele care au această caracteristică.

Dar la aceste roșii, mucronul există, dar nu e foarte pronunțat.

Sunt hibrizi care se cultivă la noi pentru că sunt gustoși și timpurii. Multă lume îi apreciază. Și eu îi apreciez pentru gust.

Mai ales de când cu Programul Tomata – care vrea să stimuleze producția timpurie – se cultivă Prekos, spre exemplu. Chiar dacă nu e un hibrid cu o producție foarte mare (fermierul speră să merite cultura pe care o poate vinde mai scump pentru că e timpurie – n.red.).”, scrie spotmedia.ro