Scania propune Guvernului acordarea de subvenţii pentru achiziţia de camioane electrice
Compania Scania a prezentat, vineri, la Academia „Titi Aur” din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, soluţii sustenabile pentru transportul greu şi propunerea către autorităţi de a crea un program de subvenţionare pentru achiziţia camioanelor electrice.
La sediul Academiei „Titi Aur” din Crevedia, judeţul Dâmboviţa au fost prezentate modele de camioane electrice, soluţiile tehnice oferite pentru clienţi, informaţii despre staţii de încărcare, puterea acestora, iar cei interesaţi au putut face un drive test cu camioane electrice. A fost prezentat şi modelul primului camion electric distribuit în România de Scania, în parteneriat cu compania Blue River şi retailerul LIDL.
„Deşi România acordă printre cele mai mari subvenţii pentru achiziţia de autoturisme electrice, vehiculele comerciale, inclusiv camioanele, nu beneficiază de aceleaşi facilităţi, cu atât mai mult cu cât un camion poluează cât 10 autovehicule. Decizia de acordare a subvenţiilor pentru transportul nepoluant este una de maximă importanţă, iar autorităţile trebuie să vină în întâmpinarea consumatorului şi a mediului de afaceri printr-o susţinere concretă a proiectelor pentru dezvoltarea durabilă a transporturilor”, a declarat Mihai Paşol, responsabil de marketing şi comunicare al Scania.
El a subliniat că mesajul producătorului de autocamioane este că tehnologia disponibilă trebuie încurajată, de aceea propune autorităţilor crearea unui program de subvenţionare pentru achiziţia camioanelor electrice, program care ar putea avea efecte considerabile în următorii 5 ani, atât pentru atingerea ţintelor de mediu cât şi pentru scăderea costului de transport al mărfurilor.
„Această propunere vine ca urmare a studiilor europene, care arată că transportul de marfă este, încă, printre cele mai mari surse de poluare. Până în 2030, România va trebui să reducă semnificativ emisiile de carbon ca urmare a activităţii în acest domeniu, iar cadrul legislativ nu oferă beneficii reale pentru sporirea investiţiilor în acest domeniu. Iniţiativa Scania de subvenţionare a transportului nepoluant de marfă ar aduce România la standardele altor ţări europene. Gestionarea aplicaţiilor pentru infrastructură ar putea fi mai eficientă dacă autorităţile ar acorda posibilitatea de a aplica, în acelaşi timp, atât subvenţia pentru infrastructura de încărcare, cât şi subvenţia pentru achiziţionarea de vehicule”, se arată într-un comunicat al Scania România.
Compania informează în comunicat că Germania finanţează 80% din diferenţa de preţ dintre un camion electric şi unul diesel şi asigură 80% din costul realizării staţiilor de încărcare, Spania oferă până la 160.000 de euro pentru achiziţionarea unui camion electric şi până la 70.000 de euro pentru construcţia staţiilor de încărcare, Olanda acordă un stimulent financiar de 60% din preţul camioanelor cu energie regenerabilă, iar Franţa oferă 150.000 de euro companiilor de transport, pentru achiziţionarea fiecărui camion electric şi subvenţionează 60% din costul instalaţiei de încărcare.
„Deoarece în România nu se acordă încă subvenţii pentru achiziţia de camioane electrice, clienţii pot apela cel mult la fonduri europene, dar procesul este îngreunat de termenele mari de livrare. Condiţia de a achiziţiona camionul înainte de a primi rambursarea sumelor cheltuite din programe europene este cea mai mare problemă într-un astfel de proiect (…). Producătorul suedez are o linie specială pentru camioanele electrice şi încă există locuri în producţie pentru 2022, dar livrarea în 90 de zile, cum solicită clienţii care vor să apeleze la fonduri europene, nu este posibilă”, mai susţine Scania, în comunicatul de presă.
Scania mai anunţă că până în anul 2023 va avea camioane de 40 de tone capabile să ruleze timp de patru ore înainte de a fi necesară reîncărcarea.
„Pentru reţeaua de alimentare cu energie vor exista, conform unui acord la nivel european, parteneriate cu furnizori locali, iar consultanţa şi managementul proiectului vor beneficia de sprijinul departamentului e-mobility din Suedia, care are informaţii despre subvenţii, legislaţie, acorduri speciale şi parteneriate cu furnizorii de energie”, se precizează în comunicatul de presă al Scania România.
La evenimentul de la Crevedia s-au prezentat şi informaţii despre staţiile de încărcare a camioanelor electrice, staţii de putere diferită şi, în consecinţă, timpi de încărcare diferiţi. S-a spus că dezvoltatorii de infrastructură sunt în căutare de zone de instalare a acestor tipuri de staţii.