Scenariu pesimist 2021: Peste 500.000 de șomeri și 300.000 de companii în faliment

Publicat: 21 oct. 2020, 10:51, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Scenariu pesimist 2021: Peste 500.000 de șomeri și 300.000 de companii în faliment

Un număr de peste 500.000 de șomeri și mai mult de 300.000 de firme ar putea intra în insolvență sau faliment în perioada următoare arată unul dintre cele mai negre scenarii pentru 2021, în condițiile în care impactul economic al COVID-19 pentru companii și angajați va fi foarte puternic, iar efectele se vor resimți abia începând de anul viitor.

Potrivit REI Finance Advisors, o companie de consultanță specializată în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat pentru companii, o soluție pentru depășirea acestui impas economic ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile, cu sprijin european sau de la Guvernul României, existând inclusiv proiecte menite să sprijine companii care au înregistrat pierderi și se confruntă în continuare cu probleme financiare.

Potrivit datelor oficiale, România a atras până la 28 august 2020 un total de 12,8 miliarde euro, reprezentând 42,3% din totalul alocării pentru țara noastră, în programul de finanțare europeană 2014-2020, cu un buget total de peste 460 miliarde euro, mult sub nivelul celorlalte state membre UE.

Potrivit Comisiei Europene (CE), România ar fi putut beneficia în perioada 2014-2020 de un buget de peste 36,7 miliarde euro fonduri nerambursabile, fiind a șasea țară din UE cu cel mai generos buget destinat investițiilor europene. Polonia a fost țara cu cea mai mare alocare europeană, de peste 86 miliarde euro.

Ce finanțări nerambursabile pot accesa companiile

Granturile pentru capital de lucru, prin OUG 130/2020, cunoscută și sub denumirea generică de Măsura 2, reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru foarte multe companii. 

„Hotelurile, restaurantele (industria HoReCa), companiile de transport sau editurile, domenii puternic afectate de criza COVID, trebuie să depună proiectele pe 22 octombrie, începând cu orele 10:00, în primele 10-20 minute de la deschidere, întrucât există riscul să se epuizeze fondurile foarte repede, având în vedere alocarea de doar 350 milioane euro”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

Granturile pentru investiții, cunoscute și sub denumirea de Măsura 3,  beneficiază de o alocare de 550 milioane euro și are, în sfârșit, o grilă de punctaj aprobată, astfel că o companie poate ști dacă întrunește punctajul maxim și poate, astfel, pregăti proiectul pentru a-l depune în noiembrie.

Grantul minim este de 50.000 euro, iar cel maxim de 200.000 euro.

„Pentru ca o companie să acceseze grantul maxim și să obțină 100 puncte ar trebui să fi avut profit din exploatare de 67.000 euro / 2019, să cofinanteze cu 35,1% pe țară și 45,1% pe București-Ilfov, RIR<5, iar codul CAEN al activității să aibă sold negativ în balanța comercială a României”, a punctat Roxana Mircea.

Foarte așteptată este axa de finanțare destinată digitalizării companiilor, proces indispensabil în contextul actual, cu o alocare de 150 milioane euro.

Pentru această axă a fost publicat ghidul consultativ, cu șanse foarte mari ca în decembrie-ianuarie să se deschidă sesiunea.

Pentru companiile care au înregistrat pierderi în anul 2019 sau estimează o scădere a veniturilor în acest an ori plănuiesc proiecte de investiții de minimum 1 milion de euro în următorii 8 ani, axa de finanțare prin HG 807/2014 oferă acces la fonduri nerambursabile de minimum 500.000 euro, maximum 37,5 milioane euro, cu o alocare de 10% în București, 35%-Ilfov și 50% în restul țării.

„În cazul HG 807/2014 sunt eligibile atât start-up-uri cât și IMM sau companii mari, fiind incluse și costuri reprezentând construirea de hale de producție, hoteluri, spitale, unități de prestări servicii și achiziționarea de echipamente. Investiția prin HG 807/2014 poate avea și o componentă de software de 20%. Nu sunt eligibile cheltuieli cu renovarea halei /hotelului sau achiziționarea de mobilier. Sesiunea de depunere continuă,  tocmai a fost prelungită și se pot emite Acorduri de finanțare până la 31.12.2023, iar investițiile se pot implementa până la 31.12.2028. Proiectele sunt evaluate foarte rapid, în circa 2-3 luni, însă, oricum, companiile pot demara realizarea investiției imediat după depunerea proiectului la Departamentul de Ajutor de Stat al Ministerului Finanțelor Publice”, a precizat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

Sfaturi pentru accesarea cu succes a fondurilor nerambursabile:

  • Alegeți cu atenție un consultant cu experiență și expertiză pe axa pe care solicitați fonduri;
  • Solicitați contractual depunerea unui proiect corect și complet și implementarea fără corecții financiare;
  • Echipa tehnică este la fel de importantă în cazul proiectelor cu componentă de construcții;
  • Atenție la grila de punctaj, la alocarea financiară / posibile realocări și dimensionarea unui proiect de investiții plecând de la sursele de cofinanțare;
  • Pregătiți proiectele din timp, cu rigurozitate și alocați timp sau desemnați o persoană din cadrul companiei să gestioneze acest proiect împreună cu consultantul până la încasarea tranșei finale, dar și în perioada de monitorizare.