22:19, 21.11.2024 • Turism
Scene emoționante: După aproape 600 de zile de izolare, liber la granițele Australiei!
După aproape 600 de zile, Australia și-a redeschis granițele, luni, eveniment ce a provocat momente emoționante pe aeroportul din Sydney, transmite AFP.
Totul a început la 20 martie 2020, când țara-continent, Australia, a decis izolarea totală, prin închiderea granițelor naționale pentru a se proteja de pandemie.
Această decizie strictă a ținut la distanță de țara natală zeci de mii de australieni care trăiau pe alte continent, iar cursele aeriene s-au rărit. Puținii cetățenii australieni care au primit permisiunea de a intra în țară au fost obligați mai întâi să stea în carantină, la un hotel, 14 zile.
Iată că, Sydney și Melbourne, cele mai mari orașe din Australia, au renunțat la aceste măsuri și australienilor vaccinați cu schema completă contra Covid-19 li se permite acum să se deplaseze fără a mai fi nevoiți să intre în carantină.