Schimbare importantă în funcţionarea Băncii de Export-Import a României, Eximbank

Publicat: 04 apr. 2024, 18:45, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Schimbare importantă în funcţionarea Băncii de Export-Import a României, Eximbank

Schimbare importantă în funcţionarea Băncii de Export-Import a României, Eximbank, odată cu promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis a legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000.

Aceasta din urmă privește organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A.

Ordonanţa de urgenţă are rolul de a crea cadrul legal pentru prezentarea distinctă, la nivel de reglementare, a activităţii desfăşurate de EXIMBANK în nume şi cont propriu şi a activităţii promoţionale efectuate în numele şi pe contul statului.

Astfel, se stabilește o atribuție nouă în sarcina Consiliului de Administraţie al EximBank. Este vorba de aprobarea, controlarea şi monitorizarea organizării activităţii desfăşurate în numele şi în contul statului.

Modificarea cadrului legal cu prevederi privind fondurile puse la dispoziţia EximBank pentru susţinerea mediului de afaceri a devenit necesară, astfel încât EximBank să poată să implementeze noul portofoliu de produse cu componenta de ajutor de stat şi de minimis. De asemenea, se are în vedere și continuarea activităţii aferente produselor existente pe care EximBank le oferă în numele şi contul statului în condiţii de piaţă.

Eximbank este o bancă deținută majoritar de statul român. În acest an, Eximbank va avea un nou Consiliu de Administrație. La acest moment, procedura este în stadiul în care a fost prelungită perioada de depunere a candidaturilor pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație până pe data de 15 aprilie. Mandatul va fi de patru ani.