Schimbare majoră: Șoferii non-UE vor putea conduce taxiuri și Uber/Bolt în România
După ani de așteptare, România se pregătește să permită șoferilor din state non-UE să lucreze inclusiv în domenii precum serviciile de taxi și ride-sharing (Uber, Bolt), prin schimbarea regulilor de obținere a atestatului profesional, informează Profit.ro. Această decizie vine pe fondul presiunii constante din partea organizațiilor de transport, care de cel puțin cinci ani cer soluții pentru deficitul de șoferi profesioniști.
O soluție pentru criza de personal
Organizațiile din sectorul transporturilor susțin de mult timp necesitatea importului de șoferi profesioniști din țări precum Nepal, Sri Lanka, Vietnam sau Filipine. Aceste state sunt preferate datorită economiilor mai puțin dezvoltate și a faptului că mulți cetățeni de acolo vorbesc limba engleză la un nivel acceptabil. Astfel, România urmează exemplul Germaniei, care a permis susținerea examenelor pentru atestatul CPI (Calificare Profesională Inițială) în opt limbi străine, inclusiv română, pentru a facilita angajarea șoferilor străini.
Examinări în limba engleză din 2025
Începând din primăvara anului 2025, șoferii străini vor putea susține examinarea teoretică pentru obținerea certificatelor de conducător auto taxi sau conducător auto în regim de închiriere în limba engleză. Primele sesiuni speciale vor avea loc în București, în perioada 1-2 martie 2025. Mai mult, din aprilie 2025, această facilitate va fi extinsă și pentru șoferii de transport marfă și persoane, pentru obținerea atestării profesionale inițiale.
Atestarea profesională prin CPI este o condiție obligatorie pentru șoferii care doresc să lucreze în transportul rutier profesionist de mărfuri și persoane, conform reglementărilor UE. De asemenea, acest certificat trebuie actualizat periodic printr-un Certificat de Calificare Profesională Continuă (CPC).