Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Screenshot-2025-02-24-at-13.07.04.png)
Schimbare importantă pentru pensionari. Directorul Casei Naționale de Pensii Publice a făcut anunțul. Din 2026, seniorii din țara noastră nu vor mai primi taloanele clasice de pensii, după cum s-au obișnuit până acum. Cupoanele vor ajunge la pensionari în format digital. Tot digital vor putea fi depuse și dosarele de pensionare.
Cum se modifică talonul de pensie de anul viitor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că din 2026, taloanele de pensii se vor digitaliza. Seniorii îl vor putea accesa prin intermediul unei aplicații pe telefon sau pe o platformă online. Cea mai importantă schimbare vine însă pentru cei care anul viitor trebuie să-și depună dosarul de pensie. În loc să adune actele necesare si să stea la cozi la ghișee, vor putea să facă acest lucru din confortul propriei locuințe.
Astfel, platforma le va permite să-și încarce dosarul de pensionare, iar procesul va fi simplificat. Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a anunțat că proiectul este în desfășurare și se lucrează intens pentru finalizarea lui.
Noua platformă se va numi E-talon. De asemenea, șeful Casei de Pensii a transmis că noul format al talonului de pensie va fi modificat și va avea un aspect modern. O schimbare neobișnuită, de altfel, pentru seniorii din România, care sunt obișnuiți ca aceste cupoane să le fie aduse acasă de poștaș, în mod tradițional.
Cum va mai putea fi utilizată noua platformă
E-talon nu vine doar în ajutorul pensionarilor, care își vor putea accesa oricând taloanele de pensie, ci și în sprijinul celor care sunt aproape de vârsta de pensionare. Cu ajutorul platformei, se va putea verificat oricând vechimea în muncă, dar și contribuțiile.
Mai mult, cei care trebuie să iasă la pensie vor afla cu ajutorul ei câți ani mai au până vor putea ieși de pe piața muncii, dar vor putea face și o simulare a pensiei pe care o vor primi.