23:14 • ACTUALITATE
Schimbări la acordarea concediului medical, de la 1 august
Apar modificări importante la concediul medical, în cazul angajaţilor din România. Astfel, de la 1 august, medicii vor elibera certificate de concediu în două tranşe.
De luna viitoare, medicii vor acorda pacienţilor concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă în două etape.
În prima etapă, concediul poate dura cel mult trei zile pentru o afecţiune uşoară.
După aceste trei zile, medicul decide dacă va elibera certificatul de concediu medical în continuare, în funcţie de răspunsul pacientului la tratamentul prescris şi de rezultatele analizelor pe care i le-a recomandat.
Medicii de familie se arată deranjaţi de această schimbare. Ei spun că doctorii din spitale nu vor mai da concedii medicale şi vor lăsa totul în seama lor.