Schimbări privind autorizațiile de construire a caselor la țară. Ce lucrări se pot face cu notificare la primărie
Guvernul a aprobat recent noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, care aduce schimbări majore, inclusiv în ceea ce privește construcțiile din mediul rural. Pentru a intra în vigoare, actul normativ trebuie să fie aprobat și de președintele Iohannis.
Astfel, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale, după cum a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
De asemenea, cu notificarea primăriei și fără autorizație de construcție, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.
Ce lucrări pot fi executate în baza notificării către primărie
Lista completă a lucrărilor de construire care pot fi executate în baza notificării transmisă autorităților administrației publice locale competente să emită autorizații de construire clădiri, cu respectarea reglementărilor urbanistice în vigoare, potrivit Agrointel, este următoarea:
a) realizarea de construcții noi în afara zonelor construite protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice vizează următoarele tipuri de construcții:
– clădiri/construcții noi exterioare locuințelor unifamiliale, este vorba de garaje, terase acoperite, pergole, bucătarii de vară, chioșcuri, piscină, grup sanitar și alte construcții similare care nu depășesc 50 mp;
– o singură locuință unifamilială cu acces și lot propriu, parter, fără subsol, cu o suprafață construită maximă de 150 mp, în mediu rural, cu respectarea regulamentului de urbanism aplicabil numai în baza unor proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau județene, achiziționate pe baza unor concursuri de soluții, cu respectarea specificului local.
b) realizarea de intervenții asupra construcțiilor existente în afara zonelor construite protejate și a zonelor de protecție a monumentelor istorice, după cum urmează:
– construirea de împrejmuiri noi prin desființarea celor existente se face doar în conformitate cu reglementările urbanistice aplicabile;
– înlocuirea acoperișului existent în aceeași formă sau prin reconfigurare și înălțare cu maxim 0,50m și numai dacă înălțimea la streașină și coamă se încadrează în înălțimea maximum admisă prin regulamentul de urbanism aplicabil;
– pe listă se mai află și realizarea unor lucrări de amenajare mansardă în poduri existente, inclusiv asigurarea circulațiilor verticale în locuințe unifamiliale, fără modificări aduse asupra volumetriei de ansamblu a clădirii, doar în cazul în care nu sunt necesare măsuri de consolidare a clădirii;
– renovarea și extinderea bucătăriei, renovarea și extinderea băii, închiderea în mod unitar a logiilor și balcoanelor în apartamente locuințe colective;
– modificări de compartimentare/ remodelări ale pereților interiori nestructurali, sau exteriori dacă nu se modifică dimensiunea casei pentru locuințe unifamiliale;
– remodelări fațade, numai dacă acestea nu au rol structural portant;
– lucrări de reabilitare energetică unitară a anvelopei și/sau a acoperișului – dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă – la clădiri de locuit individuale cu maxim 3 niveluri;
– modificări de compartimentare interioară, nestructurală, demontabilă, realizată din materiale ușoare numai dacă nu sunt afectate lungimea și/ sau gabaritul căilor de evacuare, ori funcționarea instalațiilor cu rol în asigurarea securității la incendiu, ori gradul de rezistență/nivelul de stabilitate la foc al construcției;
– schimbarea de destinație, doar atunci când nu sunt necesare lucrări de construire/desființare pentru care legea prevede emiterea autorizației de construire/desființare, și numai cu încadrarea în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru funcțiuni comerciale sau de birouri, cu acces public;
– extinderi sau schimbări de destinație ale unor încăperi aparținând clădirilor existente în vederea amenajării de grupuri sanitare sau camere tehnice cu suprafețe de maximum 25 mp;
– lucrări de întreținere periodică și reparații curente la infrastructura de rețele edilitare și la instalațiile aferente.
Notificarea către primărie trebuie făcută înainte de începerea executării lucrărilor. Concret, se completează un formular de notificare și se anexează un proiect tehnic de execuție cu conținut simplificat realizat de către colective tehnice de specialitate, conform particularităților proiectului, respectiv arhitecți cu drept de semnătură, ingineri constructori și de instalații, dar și alte tipuri de ingineri în domeniul construcțiilor.
Citeste si Se modifică termenul pentru autorizațiile de construcții: Maximum 65 de zile – oficial MDLPA