Revine școala online? Anunțul făcut de ministrul Educației
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a precizat în ce condiții școlile trec în sistem online. Unitățile de învățământ în care rata de vaccinare anti-Covid este sub 60% în ziua de vineri, iar incidenţa infectărilor cu noul coronavirus în localitatea respectivă este mai mare de 3 la mie vor trece în online.
Aceeași regulă se aplică și în cazul grădiniţelor.
„Articolul 3 din ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii se raportează la rata de vaccinare din ziua de vineri. Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60 la sută şi rata de incidenţă a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare şcolile acelea intră în online. Repet, şcolile care îndeplinesc două condiţii simultan – rata de vaccinare mai mică de 60 la sută şi funcţionează într-o localitate în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
Sorin Cîmpeanu a precizat că aceeași regulă se aplică și în cazul grădiniţelor.
Ministrul a mai spus că, având în vedere că au fost schimbate regulile cu privire la durata carantinării, este nevoie şi de o actualizare a ordinului comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii cu noile reguli la nivel naţional.
„Având în vedere că la nivel naţional au fost schimbate regulile cu privire la durata carantinării este nevoie şi de o updatare a ordinului comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii cu noile reguli la nivel naţional şi voi discuta cât se poate de repede cu ministrul Sănătăţii. Avem o colaborare foarte bună între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”, a arătat Cîmpeanu.