Scoția vrea un nou referendum pentru independență. Anglia nu crede că este un moment oportun

Publicat: 28 iun. 2022, 22:20, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Scoția vrea un nou referendum pentru independență. Anglia nu crede că este un moment oportun

Premierul britanic Boris Johnson consideră că acum nu este momentul potrivit pentru a discuta despre un referendum asupra independenţei Scoţiei, dar guvernul său va examina cu atenţie cererea făcută mai devreme de premierul scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui astfel de referendum pe 19 octombrie 2023, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Johnson, citat de Reuters.

”Poziţia noastră rămâne neschimbată: prioritatea atât a guvernului britanic, cât şi a celui scoţian trebuie să fie de a colabora împreună cu o atenţie neobosită asupra problemelor despre care ştim că contează pentru oamenii de pe tot cuprinsul ţării”, a spus în faţa presei purtătorul de cuvânt.

”O decizie a fost luată de primul-ministru, aşadar vom studia cu atenţie detaliile propunerii şi Curtea Supremă va examina dacă să accepte sau nu referatul Lordului Avocat al guvernului scoţian”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a anunţat marţi că doreşte să organizeze un referendum „consultativ” privind independenţa naţiunii britanice pe 19 octombrie 2023, în pofida eşecului unei consultări anterioare în 2014 şi a refuzului guvernului britanic de a autoriza acest vot.

Premierul Boris Johnson şi partidul său conservator, aflat în opoziţie în Scoţia, se opun ferm unui nou referendum de independenţă, insistând că această chestiune a fost închisă prin referendumul din 2014, când independenţa Scoţiei a fost respinsă cu un raport de voturi de 55% la 45%.

Însă partidele pro-independenţă au obţinut majoritatea în parlamentul scoţian în urma alegerilor desfăşurate anul trecut, ceea ce în interpretarea şefei guvernului scoţian îi dă un ”mandat democratic incontestabil” de a merge mai departe cu planurile referendumului.

Lideră a formaţiunii pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon este o critică înverşunată a lui Boris Johnson şi a Brexitului, ea invocând ieşirea Regatului Unit din UE drept principal argument în favoarea obţinerii independenţei Scoţiei.