Scriitoarea care a revoluţionat un gen literar s-a stins din viață: A făcut „Interviu cu un vampir”
Scriitoarea americană Anne Rice, o cunoscută autoare de romane fantasy, precum „Interviu cu un vampir”, care a revoluţionat acest gen literar, a murit sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat familia sa, potrivit AFP.
„În ultimele sale ore de viaţă, am stat lângă patul ei din spital şi m-am simţit impresionat de realizările şi curajul ei”, a declarat fiul scriitoarei, Christopher Rice, pe pagina de Facebook a scriitoarei. El a precizat că mama lui a murit în urma complicaţiilor provocate de un accident vascular cerebral. Romanul „Interviu cu un vampir”, publicat în 1976, a revoluţionat genul literar dedicat vampirilor şi a fost adaptat pentru marile ecrane într-un film regizat de Neil Jordan în 1994, care i-a avut în rolurile principale pe actorii Tom Cruise şi Brad Pitt.
Ceremonie funerară privată
Anne Rice a scris zeci de cărţi, inclusiv literatură erotică şi romane cu tentă religioasă, multe dintre volumele sale fiind grupate în seria „Cronicile vampirilor”. Cărţile scriitoarei americane s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial. Un alt roman al ei, „Regina damnaţilor”, a fost adaptat pentru marile ecrane într-un film regizat în 2002 de Michael Rymer. Scriitoarea va fi înmormântată în cadrul unei ceremonii funerare private, care va avea loc în oraşul ei natal, New Orleans.
O ceremonie publică dedicată scriitoarei americane va avea loc anul viitor în acelaşi oraş. „Prieteni, cititori şi fani” din lumea întreagă au fost invitaţi să participe la acel eveniment, a anunţat fiul romancierei.