Scriitor fantomă, o meserie ca toate meseriile

A venit, iată, momentul să vorbim despre ghostwriting. Și despre ghostwriter. Ce înseamnă astea? Păi, ghostwritingul este atunci când un om scrie un text pentru alt om și își cedează toate drepturile de autor acelui om. Iar ghostwriter este scriitorul din umbră, scriitorul fantomă, scriitorul care scrie pentru altcineva și-l lasă pe acel altcineva să semneze respectivul text.

Nu, nu, nu spun basme. Se practică. De demult. Și la noi. E drept, în ultimii ani mai mult. Eu știu cel puțin două persoane care n-au nici în clin, nici în mânecă, adică, neam, adică, deloc, cu scrisul și se folosesc de alte persoane care știu calea pe vale a scrisului, pe care le plătesc și în locul cărora semnează niște cărți. Scriitorul fantomă nu apare pe nicăieri, iar cel care beneficiază de munca acestuia, ia, dacă e bună cartea, toți laurii. Dar s-o luăm, cum să zic, de la Adam și Eva.

A fi sau a nu fi ghostwriter

Spuneam mai sus că apelează la fenomenul ăsta de ghostwriting cei care nu au talent la scris. Mă refeream strict la a scrie literatură. Mă rog… Dar nu sunt numai aceștia și numai în așa situație care se folosesc de scriitorii fantomă. Mai sunt și personalități care fac asta din lipsă de timp, pentru că vor, totuși, să transmită mai departe câte ceva din experiența lor.

Mai sunt și cei care au o idee, dar nu știu cum s-o concretizeze, cum s-o înfoaie, cum s-o ducă la capăt. Și un scriitor fantomă, pe care îl plătesc, poate să dea turnura și finalitatea care trebuie. Există și cazul în care scriitorul se prăpădește, iar editura vrea să meargă mai departe cu ce a început respectivul, drept care soluția angajării de ghostwriteri este cea mai la îndemână și, de altfel, cea mai indicată.

Și, de precizat: între scriitorul fantomă și co-autor nu se pune semnul egal. Cel din urmă apare pe copertă împreună cu altcineva. Se poartă destul de mult să se scrie la, nu știu, două, trei, patru mâini. Și nu vorbesc despre antologiile literare unde, cel mai adesea, contra cost, apar 50, 100, mai mulți autori. Ei, bine, primul nu apare deloc. Și nicăieri. Despre el nu se vorbește, nu se știe, nu se face caz.

Nici vântul, nici pământul nu știu despre implicarea sa. Pentru că, da, de cele mai multe ori, cel care se dă scriitor, dar nu e, că în locul lui scrie scriitorul fantomă, nu vrea să deconspire adevărul și realitatea. Plătește, așa că-și cumpără dreptul să-și pună numele pe o carte. Nu, nu… Scriitorul fantomă nu se ascunde, nu fuge de poliție ori de lege, nu se dă la fund pentru că face, nu știu, ceva rău, ilegal, anapoda.

Nici vorbă. Treaba lui e conform standardelor. Nu încalcă, nu încurcă, nu strică. Nici măcar nu plagiază. Scrie din capul lui ori conform indicațiilor date de cel care-l plătește. Nomenclatorul de meserii nu se sperie când aude de ghostwriteri. E o meserie ca toate meseriile. Adică și legală, și etică, și firească, și la locul ei. Doar că, așa e trecut rolul lui pe la scripte: să nu stea la prim-plan, să nu se știe de el, să nu facă valuri.

Eu am vorbit de ghostwritingul care implică scrierea de cărți. Că sunt ele ficțiune, non-ficțiune, autobiografii, memorii, de business, de lifestyle, altcumva. Dar ghostwriterii nu scriu numai cărți. Și nu numai în asta constă munca pe care o fac. Ei scriu și discursuri, texte de prezentare, articole de blog sau articole pentru diferite produse ori diferite publicații.

Colaborarea dintre ghostwriter și cel care îl angajează trebuie să funcționeze brici. Dacă decid să ia decizii împreună despre subiect, scriitură, alte reguli, e necesară o comunicare fermă pe tot parcursul scrierii. Uneori, cel care scrie are mai multă experiență decât cel care plătește, deci, poate să țină mai mult cârma.

Iar dacă angajatorul doar dă indicații, nu se implică mai mult și nici nu-l lasă pe celălalt să vină cu idei, e necesar ca scriitorul fantomă să urmeze linia impusă, fără să se amestece pe conținut, formă, fond. Se întâmplă ca angajatorul să vrea mai multe cărți în același moment. La care scrie același scriitor fantomă. Și acesta, din cauza volumului de muncă, ori a faptului că angajatorul cam dă cu biciul, ori a faptului că nu-i place, nu e atras de ceea ce scrie, să încurce borcanele.

Adică, să uite numele personajelor, să bulibășească acțiunea, să nu mai știe care, cum era într-o carte și care cum într-alta. Rezultatul în așa caz este rezilierea contractului. Dar culmea știți care e? Nu cel care plătește observă aceste niscaiva inadvertențe. Căci el, de multe ori, sau nu citește, sau îi scapă, din cauză că nu are experiență și nici ochiul format. Ci, mai târziu, cititorul.

Am văzut astfel de situații. Pe niște grupuri de carte. Așa zisul autor, când i s-a atras atenția că a încurcat personajele, era de pe altă planetă. Drept care, dându-și seama că s-a făcut de băcănie, a și încetat colaborarea cu scriitorul fantomă. Ce-i drept, nici n-a găsit altul în loc. Și, ca urmare, natul românesc a pierdut o valoare de scriitor, căci nu i-a mai apărut nimic cu semnătura proprie. Îmi permit să menționez astfel de aspecte, pentru că le-am văzut pe viu.

Clauze și contracte

Ziceam mai sus de contracte de colaborare între părți. Partea care contractează și partea care îndeplinește munca. Sunt legale și ele, contractele astea. Prima și cea mai importantă clauză în acest caz este cea a confidențialității. Angajatorul, de cele mai multe ori, e clar că nu spune că îi scrie altcineva… opera. Dar și el, și scriitorul fantomă se leagă prin clauza asta de confidențialitate să nu spună nici dacă e pus pe scaunul electric ceva despre înțelegere.

Rar, rar de tot contractorul e de acord ca pe copertă să apară și numele angajatului său. Tot clauză de confidențialitate e și partea financiară. Nu e un preț standard și nu toți ghostwriterii primesc aceiași bani pentru munca prestată. Deci, vorbim despre negociere între părți. Bazată fie pe numărul de pagini sau de cuvinte care apar în carte, fie pe ce se adună din vânzări, fie doar pentru că se stabilește, ca un salariu, o anume sumă.

Nu știu sume exacte. Deci, nu mă întrebați ce bani se învârt aici. Depinde, cel mai probabil, și de volumul de muncă, dacă el implică sau nu și muncă de documentare sau deplasări în altă parte, dar și de experiența scriitorului fantomă. Se zvonește că se poate ajunge, dacă proiectul e unul de amploare și de anvergură, la zeci bune de mii de euro.

Stați, nu săriți! Sunt bani buni, așa e. Dar condiția esențială, chiar dacă nu am vorbit despre ea, încă, este să știți să scrieți. Corect. Cursiv. Atent. Cum trebuie. Să fiți prieten cu limba română. Să lăsați, dacă aveți, deoparte, propriul stil, propria amprentă, propria carte de vizită. Și să intrați nu doar în rolul de scriitor fantomă, ci și în pielea celui care plătește ca să-i apară numele pe copertă.

Vă convine, nu vă convine ce vrea și ce cere respectivul, nu se pune. Sunteți plătit să respectați ce vrea el, nu ce vreți voi. În plus, dacă vreți să fiți plătit pentru că sunteți scriitor fantomă, înțelegeți că nu se pune problema de faimă personală, de orgoliu, de făcut pe deșteptul. Așa că, vă înarmați cu răbdare și cu determinare, apoi ascultați cerința și o executați. Și, musai, trebuie să fiți neutru și obiectiv ca să puteți să scrieți cât mai bine povestea.

Dacă iese bine, nu, nu vă așteptați să primiți laude, aprecieri, premii. Ați semnat contract că lăsați tot pentru cel care dă banii. Dacă nu iese, da, pregătiți-vă să o încasați. De la angajator. Care poate recurge inclusiv la încetarea contractului. E dreptul lui. El dă banii. Tu trebuie să fii scribul de care el are nevoie. Ca să faci meseria asta, mai trebuie să fii, sau să te educi să fii, discret. E ca la medic, ca la popă, ca la avocat.

Auzi, vezi, scrii ce se cere, taci. Ești plătit să faci o treabă, ca în orice meserie. Și trebuie s-o faci după cum e cerința, dar dând tot ce ai mai bun. Când termini de scris, ori când nu te implici în scrierea poveștilor celor care te plătesc, poți să fii tu. Sau ce și cine vrei.

Cum vi se pare? E de viitor meseria de scriitor fantomă? Vă atrage? Vă place? Vă băgați?