Scrisori emoționante de la copii pentru Moș Crăciun: „Nu îţi mai cer alte cadouri, pentru a limita cât mai mult riscul infecţiei”
Cu naivitate și inocență, copiii din toată lumea i-au trimis și anul acesta lui Moș Crăciun scrisori. Cei mici au vorbit în scrisorile lor și despre temerile care au apărut odată cu pandemia. Dacă este să ne luăm după hârtii, dorințele copiilor de sărbători s-au schimbat anul acesta.
Mai multe scrisori emoționante ale copiilor pentru Moș Crăciun au fost publicate în Associated Press.
Dorințele copiilor pentru Crăciun
„Dragă, Moş Crăciun… îmi doresc ca mătuşa mea să nu se mai îmbolnăvească de cancer şi să nu mai existe deloc acest virus(…)Mama mea lucrează ca asistent social şi sunt îngrijorată în privinţa ei. Ai grijă de tine şi de elfi”, a scris Lola, o fetiță de 10 ani.
„Nu îţi mai cer alte cadouri, pentru a limita cât mai mult riscul infecţiei”, a spus o fetiță pe nume Zoe care i-a cerut moșului doar un player muzical şi bilete la un parc de distacţii.
Unii dintre copii au cerut de la Moș Crăciun vaccinul anti-coronavirus sau să-și vadă din nou bunicii. Cei mici l-au mai rugat pe Moș Crăciun să aducă viața de dinainte de pandemia de coronavirus.
Puștii i-au dat chiar și indicații specifice lui Moș Crăciun. Spre exemplu, Alina, o fetiță de doar cinci ani, l-a rugat pe Moș Crăciun să vină prin ușa din fața casei întrucât cea din spate este destinată bunicilor. Jim din Taiwan s-a gândit la siguranța Moșului și i-a trimis odată cu scrisoarea și o mască medicinală.
Zeci de mii de scrisori de la copii ajung an de an, la un oficiu poştal din Bordeaux, Franţa la care se află una din adresele lui Moș Crăciun.
Angajații au rămas suprinși de scrisorile de anul acesta ale copiilor care, în mod vizibil, sunt afectați de pandemie. „Elfii” lui Moș Crăciun au acum o misiune specială: să le răspundă copiilor în numele Moșului și să-i încurajeze pe copii că lucrurile vor evolua în bine.