Scumpiri la benzină și motorină de la 1 iulie. Cât va crește prețul pe litru

Publicat: 03 iun. 2024, 22:06, de Cristina Cohuț, în ACTUALITATE , ? cititori
Scumpiri la benzină și motorină de la 1 iulie. Cât va crește prețul pe litru

Noi scumpiri la pompă: de la 1 iulie, prețul benzinei și motorinei va crește cu cel puțin 40 de bani pe litru. Motivul este o nouă majorare a accizei la carburanți cu 50%.

Această scumpire vine după ce, la 1 ianuarie, acciza a fost deja majorată, iar carburanții s-au scumpit cu peste 20 de bani pe litru.

În prezent, prețul unui litru de benzină sau motorină în România variază în funcție de regiune și stația de alimentare, fiind aproximativ 7 lei. Diferența de preț dintre benzină și motorină este minimă, de doar câțiva bani.

În cazul sortimentelor premium, prețurile sunt considerabil mai mari. Un litru de benzină premium costă aproximativ 7 lei și 60 de bani, iar motorina premium în jur de 7 lei și 70 de bani.

Toate aceste prețuri vor crește de la 1 iulie, ca urmare a ordonanței adoptate anul trecut de Guvern, care prevede majorarea accizei cu 50%.

Astfel, de la 1 iulie, prețurile la pompă vor urca cu aproximativ 30-40 de bani pe litru.

Aceasta nu este prima scumpire a carburanților din acest an. La 1 ianuarie, acciza a fost majorată din nou, iar prețurile pentru un litru de benzină și motorină au crescut cu 26 de bani, respectiv 29 de bani.

La 31 decembrie 2023, prețul benzinei standard în București era de 6,49 lei pe litru în mai multe benzinării. În prima zi a noului an, prețul a crescut la 6,78 lei pe litru.

Pe 31 decembrie, motorina standard avea un preț de pornire de 6,97 lei pe litru. La 1 ianuarie, prețul a variat între 7,23 și 7,31 lei pe litru.

Experții afirmă că prețurile sunt determinate de mai mulți factori, inclusiv fluctuațiile prețului petrolului pe piața internațională, cursul de schimb valutar, taxele și impozitele locale, precum și concurența dintre stațiile de carburanți.