Se amână Marea Resetare? Discursul Angelei Merkel și părerile propagatorului The Great Reset /VIDEO
La Forumul Economic Mondial (WEF) din acest an, cei mai puternici lideri de stat din lume și-au dat reciproc mâna virtual. S-ar putea spune că evenimentul a trecut aproape neobservat, dar…
Evenimentul numit „Agenda Davos” a început luni și s-a încheiat vineri, 29 ianuarie. Pentru prima dată în istoria Forumului Economic Mondial, întâlnirea celor mai puternici lideri de stat s-a desfășurat digital, pe internet și nu ca de obicei, în orașul elvețian Davos
Europa a fost reprezentată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Hotnews.
Asia a fost reprezentată de preşedinţii chinez şi sud-coreean precum şi de premierii Indiei şi Japoniei. Organizatorii Forumului economic mondial au decis să pună un accent deosebit pe Asia după un studiu recent al companiei de asigurări Euler Hermes care arată că, urmare a pandemiei, Produsul Intern Brut al Chinei îl va egala pe cel al SUA în 2030, adică cu doi ani mai devreme decât se estima înaintea crizei.
La acest Forum, cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit, printre altele, despre Marea Resetare care, în contextul pandemiei coronavirusului, stă pe agenda unora care vor să schimbe fața lumii. „Chiar avem nevoie de această Mare Resetare?” a întrebat Merkel.
Fondatorul WEF, Klaus Schwab, i-a reamintit lui Merkel că, la ultima reuniune de la Davos, a vorbit deja despre necesitatea modului în care „ar trebui să facem lumea cât mai incluzivă și durabilă posibil”. Ca urmare a pandemiei, subiectului i s-a acordat „o prioritate și mai mare”, a continuat Schwab. De asemenea, coronavirusul a arătat clar că este nevoie de „crearea unei economii și a unei societăți mai rezistente”.
„Ați ales motto-ul Marea Resetare…”
„Datorită declinului economic, Forumul Davos este, desigur, locul potrivit” pentru a discuta despre viitorul de după pandemie și modalitățile de ieșire din aceasta, a precizat mai departe Angela Merkel. Apoi, politicianul CDU s-a referit la Marea Resetare, pe care Schwab a tratat-o deja în mai multe cărți și o propagă prin Forumul Economic Mondial.
„Ați ales motto-ul Marea Resetare. Aceasta este tema din acest an. Și mai întreb: chiar avem nevoie de această Mare Resetare?”, a întrebat cancelarul german. „Sau”, a adăugat Merkel, „nu este mai degrabă evident că avem mai puțin nevoie de un nou început în stabilirea obiectivelor, ci de mai multă hotărâre în acțiunile noastre?”
Cancelarul a spus că dezvoltarea vaccinurilor anti-coronavirus arată de ce sunt capabile umanitatea și știința. Potrivit lui Merkel, pandemia lasă „urme profunde în societatea și economia noastră”. Cancelarul este convins și că pandemia va modela oamenii în următoarele luni și chiar în anii următori. „100 de milioane de oameni” au contractat virusul, „peste două milioane” au murit și cu siguranță există un număr foarte mare de cazuri neraportate, a explicat Merkel.
„Și de aceea vreau să ma refer la trei probleme legate de întrebarea: Ce ne-a arătat această pandemie?”, a mai spus Merkel, în timpul luării sale de cuvânt de la Davos. „Cred că mai întâi ne-a arătat legăturile sau dependențele noastre globale”. „Pandemia”, a spus Merkel, a fost ceva de genul catastrofă a secolului, un eveniment natural al secolului”. Sarcina acum este de a „remedia punctele slabe”, soase la iveală de COVID-19. Ca urmare a crizei Corona, „lipsa digitalizării în societatea noastră” a fost identificată ca un punct slab, de exemplu în rețeaua autorităților din domeniul sănătății. De asemenea, pandemia a arătat clar că este important să vorbești si să-ți clarifici anumite lucruri.
„Vin luni foarte grele”
„Dar, mai presus de toate, acum vine o perioadă de acțiune”. Această acțiune ar trebui să aibă loc „cât mai împreună posibil”. „Nu este nimic bun, decât dacă îl faci”, l-a citat Merkel pe poetul Erich Kästner, tot în acest context. În plus, statele „s-au angajat în neutralitatea climei, pentru anul 2050”. Acest lucru ar putea duce la situația în care Europa să devină „primul continent neutru din punct de vedere climatic”. Acum urmează „luni foarte grele”, în care scopul este de a duce înainte New Green Deal.
Schwab a argumentat că inițiativa Great Reset, lansată de WEF, nu se referă atât la stabilirea de „noi obiective”, cât mai degrabă la utilizarea „ferestrei unice de oportunitate” „pentru a contura procesul de recuperare”, inclusiv „ hotărârea în acțiune” menționată de Merkel.
Pandemia COVID-19 servește drept catalizator, iar „fereastra oportunității” e acum larg deschisă. Klaus Schwab presupune că așa-numitul „capitalism al părților interesate” va remodela societățile lumii într-un mod ecologist, incluziv și corect social, în sensul „celei de-a patra revoluții industriale”. Schwab este convins că fiecare țară trebuie să participe la aceasta și fiecare sector economic trebuie transformat.
În continuare, Schwab a vrut să știe de la Merkel care ar trebui să fie „viitorul model de societate”. Potrivit lui Merkel, conceptul de economie socială de piață ar trebui gândit „în termeni de oameni”. Este necesar să le oferim oamenilor „spațiu pentru a se dezvolta”, dar și să punem baraje, din când în când. Este întotdeauna vorba despre „echilibrul corect între acțiunea statului și realizarea individuală”.
Statul și-a recâștigat importanța, iar încrederea că „companiile vor face ceea ce trebuie”, singură, nu este sustenabilă. Cu toate acestea, nici statul nu este „cel mai bun antreprenor”, mai crede Merkel.
În ceea ce privește multilateralismul, Angela Merkel s-a referit la ce înseamnă „să ai modele sociale diferite”. „Când începe interferența și când începe promovarea valorilor elementare și indivizibile?”, a întrebat retoric cancelarul german. De exemplu, „demnitatea fiecărui individ” joacă un rol important în Carta Națiunilor Unite. Acest lucru duce la diferite interpretări ale termenului multilateralism. Merkel subliniază că, personal, nu vrea să se formeze un bloc, nu așa vede ea conștiința de sine a Europei.
„Fuzionarea identității fizice cu cea digitală”
Pe când Merkel vorbește despre oameni și își pune întrebarea necesității unei Noi Resetări a lumii, Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial lansează și ideea unui trans-umanism, prezicând „fuzionarea identității fizice cu cea digitală”. Criza Corona ar trebui să fie semnalul de plecare pentru „a patra revoluție industrială”, în care inovațiile digitale și tehnologia să joace un rol-cheie.
Subiectul Marea Resetare a devenit de notorietate în pandemie și a generat aprige controverse. În plus, revista Time a provocat multe valuri când a făcut trimitere centrală pe copertă, în octombrie anul trecut, la articolul principal din interior intitulat char așa – The Great Reset și semnat de fondatorul WEF, Klaus Schwab. Mai multe detalii aici – https://www.lifesitenews.com/news/time-magazine-announces-the-great-reset-to-usher-in-world-socialism