Se cere instaurarea stării de urgență în Ucraina
Consiliul de Securitate ucrainean cere miercuri instaurarea stării de urgenţă în Ucraina pe fondul unor temeri cu privire la o invazie rusă iminentă, relatează AFP.
”Parlamentul ucrainean trebuie să adopte această decizie în 48 de ore”, a anunţat, la finalul unei reuniuni a organismului, secretarul Consiliul de Securitate şi Apărare Naţională Oleksii Danilov.
În baza acestei hotărâri, autorităţile ucrainene urmează să ”consolideze protecţia” ordinii publice şi unor infrastructuri strategice, ”să limiteze circulaţia transporturilor”, să intensifice verificarea vehiculelor şi documentelor cetăţenilor, precizează Danilov.
„Este vorba despre măsuri de prevenţie, în vederea menţinerii calmului în ţară, pentru ca economia să poată continua să funcţioneze. Acest lucru nu va avea un impact radical asupra vieţii de zi cu zi a ucrainenilor. Suntem pregătiţi de orice”, subliniază el.
Ucraina a anunţat miercuri mobilizarea rezerviştilor din cadrul Forţelor terestre şi şi-a îndemnat cetăţenii să părăsească Rusia, acuzată de pregătirea unui atac de amploare împotriva vecinului său prooccidental.
Moscova, care a comasat 150.000 de militari la frontiera Ucrainei, potrivit Occidentului, a recunoscut independenţa a două teritorii ucrainene separatiste proruse, ”republicile populare” autoproclamate la Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei şi nu a exclus să trimită forţe la faţa locului.