Se deschide cel mai mare pasaj de pe Centura Capitalei
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat când va fi deschis circulației Pasajul Olteniței.
Pasajul Olteniței va fi deschis circulației începând de sâmbătă, 27 mai! a anunțat Sorin Grindeanu. ”Este un moment mult așteptat de toți cei care locuiesc în zonă, dar și de cei care tranzitează Centura Capitalei. Acest pasaj va fluidiza circulația și va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureștiului”, a spus ministrul Transporturilor.
Despre acest eveniment a vorbit și șeful CNAIR, Cristian Pistol:
”Lucrările la #PasajulOltenița se apropie de #final!
Am verificat astăzi șantierul și am stabilit ca Pasajul să fie #deschis#sâmbătă (27 mai).
Constructorul s-a mobilizat bine în șantier deși a întâmpinat unele dificultăti, cauzate în special de aprovizionarea cu materiale din Ucraina.
Problemele au fost depășite însă și acum suntem siguri că putem da în circulație acest pasaj care va #descongestiona#traficul#rutier în zona de #Sud a #Capitalei.
Pasajul face legătura între #București și #Popești Leordeni fără ca traficul rutier să se mai intersecteze la nivel cu #Centura Capitalei.
Constructorul italian (Itinera SpA) a semmat contractul în anul 2019 și a avut la dispoziție 169,5 milioane de lei, fără TVA, asigurate prin #POIM.”