Se deschide primul centru de vaccinare dintr-un aeroport din România
Primul centru de vaccinare dintr-un aeroport din România va fi deschis în Mureș.
Centrul de vaccinare s-a deschis, vineri, la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș, din județul Mureș.
„Am făcut încă o dată un pas către comunitatea orașului Ungheni și a localităților aparținătoare, prin demersul concretizat astăzi. Un al doilea centru de vaccinare, care se adresează atât turiștilor cât și locuitorilor noștri și desigur tuturor celor care tranzitează această zonă. Noi am reușit să întreținem această colaborare interinstituțională, să oferim soluții în ceea ce privește nevoia de personal medical și alte chestiuni logistice. Ne bucură implicarea tuturor autorităților administrative și medicale într-un demers inițiat și îndreptat spre cetățean și totodată, buna gestionare și lucrul în echipă pentru a ajunge la acestă finalitate. Fiind prima localitate din țară în care acest proiect a căpătat o finalitate, nu pot decât să încurajez demersul și să îi asigur pe români de cele mai bune intenții din partea autorităților”, a declarat primarul orașului Ungheni, Victor Prodan.
În noul centru de vaccinare va activa personal medical avizat, detașat sub forma unei echipe mobile de la centrul de vaccinare amenajat la Căminul Cultural Ungheni, pe parcursul orelor programate a curselor de pe aeroport.
Imunizarea în acest centru se face cu ser Johnson & Johnson. Serul este administrat în doză unică.