La acel moment, preşedinte era Ion Iliescu, iar în fruntea Guvernului se afla Nicolae Văcăroiu. Un an mai târziu, Emil Constantinescu avea să câştige alegerile prezidenţiale, iar la putere venea o coaliţie de dreapta. România a aderat la UE la 1 ianuarie 2007.
Se dezice Daniel Funeriu de Băsescu? „Sunt oameni care lingeau clanţa Cotroceniului şi acum sunt mari antibăsişti”
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi candidat la alegerile prezidenţiale, a discutat despre relația sa cu fostul președinte Traian Băsescu, pe care l-a consiliat în urmă cu 12 ani. Invitat în cadrul emisiunii Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, candidatul a fost întrebat dacă se dezice de acesta.
„Mă aliniez tuturor ideilor bune şi lucrurilor bune pe care Traian Băsescu le-a făcut. Sigur, la 10 ani după ce şi-a terminat mandatul, putem să observăm şi erori. Sunt convins că nu voi face aceleaşi erori”, a răspuns Funeriu, citat de News.ro.
Daniel Funeriu: „Sunt un om care nu-şi tranzacţionează loialităţi”
Tot în cadrul emisiunii, Daniel Funeriu a fost întrebat care a fost cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Traian Băsescu la Cotroceni. Chiar dacă a afirmat că se aliniază ideilor bune ale lui Băsescu, candidatul recunoaște și greșelile din mandatul acestuia, cum ar fi încrederea prea mare în partidele politice, care nu au implementat reforma statului așa cum își dorea Băsescu la vremea aceea.
Acordul de la Snagov, invocat de Daniel Funeriu, a fost o declaraţie politică semnată în iunie 1995 de liderii celor mai importante partide, de la putere şi din opoziţie deopotrivă, prin care s-au angajat să sprijine aderarea României la UE.