Se fac progrese în dezvoltarea unui medicament administrat oral împotriva COVID-19
Gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au anunţat progrese în dezvoltarea unui medicament administrat oral împotriva COVID-19. Medicamentul lor în curs de testare a avut efecte pozitive în reducerea încărcăturii virale, notează AFP.
„Ştiind că există o nevoie neacoperită de tratamente antivirale împotriva SARS-CoV-2, suntem încurajaţi de aceste rezultate preliminare„, a declarat într-un comunicat Wendy Painter, director medical la Ridgeback Biotherapeutics.
Merck şi-a întrerupt la sfârşitul lui ianuarie lucrul la două potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19, dar îşi continuă cercetările privind două tratamente contra bolii, printre care molnupiravir, dezvoltat împreună cu compania americană Ridgeback Bio.
Medicamentul a redus semnificativ încărcătura virală la pacienţi după cinci zile de tratament, a indicata compania sâmbătă în cursul unei reuniuni cu specialişti în boli infecţioase.
Studiile au trei faze înainte de posibila comercializare
Faza 2 a testului (studiile au trei faze înainte de posibila comercializare) a fost efectuată pe 202 de pacienţi nespitalizaţi, având COVID-19 cu simptome. Nu a existat nicio alertă în termeni de siguranţă, iar „din cele patru incidente grave raportate, niciunul nu a fost considerat în legătură cu medicamentul studiat”, a spus compania, potrivit Agerpres.
Antigripale ca oseltamivir (Tamiflu) şi zanamivir (Relenza) sunt uneori prescrise contra gripei sezoniere, dar cercetările întâmpină dificultăţi în găsirea unui antiviral împotriva COVID-19.
Rezultatele acestui studiu, „şi anume o scădere mai rapidă a încărcăturii virale la indivizii având COVID-19 în fază iniţială şi care au primit molnupiravir, sunt promiţătoare„, a dat asigurări William Fischer, unul dintre directorii studiului şi profesor de medicină la Universitatea din Carolina de Nord.
„Dacă sunt întărite de studii suplimentare, ar putea avea consecinţe importante în termeni de sănătate publică, în contextul în care coronavirusul continuă să se răspândească şi să evolueze în lume„, a adăugat el.