Se întâmplă în România. Un tren a ratat gara pentru că a alunecat! Pe șine era scurs ulei de rapiță
Un tren plecat din Suceava a ratat intrarea în prima gară de pe traseu, pentru că pe șine era scurs ulei de rapiță.
Vineri dimineață, trenul IR 1752 Suceava Nord – București Nord a plecat din Suceava la ora 8,52, iar 11 minute mai târziu ar fi trebuit să oprească la Verești (15 kilometri de Suceava).
Problema este că trenul a “ratat” gara și a pierdut mult timp încercând să întoarcă.
Trenul a staționat la Verești până la ora 10,53.
Garnitura a mai acumulat întârzieri și după aceea, plecând din Bacău la 12,46 (în loc de 10,45), astfel încât a ajuns la București în jurul orei 17.00.
CFR Călători a transmis că incidentul s-a produs din cauză că pe șină s-a scurs ulei de rapiță dintr-un tren privat de marfă: “Situația a fost generată de o indisponibilitate a infrastructurii cauzată de scurgerea de ulei pe șină din vagoanele unui tren privat de transport marfă”.
Pasagerii și echipajul trenului au fost permanent în siguranță.