Pe podul dintre Giurgiu și Ruse se va circula doar pe un singur sens

Publicat: 03 iul. 2024, 13:18, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în News , ? cititori
Pe podul dintre Giurgiu și Ruse se va circula doar pe un singur sens
Foto: paginiromanesti.ca

Începând cu data de 9 iulie, Podul Prieteniei, care leagă România de Bulgaria, între Giurgiu și Ruse, va fi închis parțial. Anunțul a fost făcut astăzi, de către CNAIR.

Timp de două luni, Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va avea câte un sens închis, alternativ, pentru reparații.Dirijarea se va face cu semafoare. Restricția va începe de marți, 9 iulie.

Podul Prieteniei este cea mai solicitată cale de trecere între România și Bulgaria, în special pentru camioane. Ca urmare a restricționării traficului pe această rută, trecerea frontierei dintre cele două țări va mai fi posibilă pe cale terestră, fără a folosi bacul, pe la Vama Veche sau pe la Negru Vodă, în partea de est a Bulgariei sau folosind podul dintre Calafat și Vidin pentru partea de vest.

Pot fi folosite și bacurile pentru traversarea Dunării, dar, în funcție de debitul Dunării este posibil ca circulația acestora să fie supusă unor restricții.

Închiderea alternativă a câte unui sens pe podul de la Giurgiu este de așteptat să creeze neplăveri și celor care aleg să se deplaseze cu autoturismele în Bulgaria, Grecia sau Turcia.

Circulația se va face pe o singură bandă, alternativ și va fi dirijată cu semafoare.