Se pregătesc lupte de stradă și încercări de destabilizare în Moldova. Acțiunile sunt dirijate de Moscova
Astăzi are loc un nou protest la Chișinău, în condiţiile în care s-au înmulţit în ultima vreme avertismentele şi semnalele, inclusiv dinspre Washington, că Moscova ar pune la cale acţiuni provocatoare la aceste manifestaţii, care să ducă la destabilizarea ţării. Protestul este organizat de „Mişcarea pentru popor”, formată în jurul Partidului ŞOR.
Poliţia Naţională din Republica Moldova a anunţat sâmbătă că are informaţii că la protestul planificat pentru 12 martie se intenţionează organizarea unor acţiuni de destabilizare şi dezordini în masă, iar oamenii legii au cerut organizatorilor şi participanţilor la manifestaţiile de duminică să nu admită acţiuni ce ar pune în pericol securitatea statului şi a cetăţenilor. Poliţiştii au avertizat că nu vor tolera nicio formă de provocare sau agresiune, scrie NewsMaker.
„Cerem, în mod special, asociaţiei obşteşti cu insigne şi însemne ilegale, care se deplasează în faţa coloanei de participanţi, să fie cu feţele descoperite”, au transmis poliţiştii. Totodată, forţele de ordine au solicitat organizatorilor manifestaţiei să nu admită participarea la protest a persoanelor minore fără însoţitor, informează News.ro.
Oamenii legii fac apel către populație:
„Solicităm informarea imediată a Poliţiei dacă cineva observă obiecte dubioase, persoane suspecte, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică. Dacă sunteţi martorii unei situaţii de destabilizare a ordinii publice formaţi imediat numărul unic 112 sau anunţaţi cel mai apropiat poliţist”, au comunicat sâmbătă oamenii legii.
Poliţia i-a avertizat pe locuitorii Chişinăului că începând cu ora 13:00 pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Mihai Viteazul traficul va fi parţial blocat, conform stiripesurse.ro.
Maia Sandu are încredere în instituțiile statului
Întrebată, sâmbătă, dacă există risc de destabilizare la protestul de duminică, preşedinta Maia Sandu a declarat că „de fiecare dată există asemenea riscuri”, relatează NewsMaker.
„De fiecare dată există asemenea riscuri, dar până acum instituţiile noastre au demonstrat că ştiu să ţină situaţia sub control. Am certitudinea că şi de acum încolo vor asigura ordinea publică”, a afirmat Maia Sandu.
Anterior, deputata Partidului ŞOR Marina Tauber anunţa că pe 12 martie protestatarii vor fi „şi mai mulţi” decât la protestele din 19 şi 28 februarie.
Protestatarii vor să vină astăzi în faţa Parlamentului pentru a cere ca guvernul să le plătească integral facturile pentru lunile de iarnă. De asemenea, potrivit unei declaraţii a Partidului ŞOR, manifestanţii vor cere guvernării să spună clar „Nu războiului în Moldova”, fără a preciza la ce se referă.