Se pregătește Bursa de Spectacole de la Sibiu, din cadrul FITS 2021. Când va avea loc
Bursa de Spectacole de la Sibiu, ce va avea loc în cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru, se va deschide pe 23 august. Timp de trei zile, evenimentul se va desfășura în format hibrid, astfel încât participanții prezenți în Sibiu să poată dialoga cu cei care nu vor putea ajunge la FITS.
Bursa de Spectacole este dedicată artiștilor independenți, companiilor de teatru care produc spectacole sau alte tipuri de produse culturale (teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară), producătorilor, directorilor, profesioniștilor care găzduiesc sau organizează spectacole și evenimente artistice, anunță organizatorii Festivalului.
Printre temele ce vor fi dezbătute în cadrul Bursei se află: soluții digitale și alternative pentru artele spectacolului, artele spectacolului outdoor-scop și relevanță la nivel local, național și internațional, conexiuni rapide.
Cum se va face intrarea publicului la evenimente
Intrarea publicului la toate evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 august 2021, se va face fie cu dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minimum 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare), fie cu test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului, fie cu dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.
Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, în acest moment.