Se pregătește o nouă suspendare a ratelor bancare. Ce condiții sunt prevăzute
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de Ordonanță de urgență prin care debitorii pot amâna, până la nouă luni, plata ratelor. Dobânda aferentă perioadei în care nu se achită datoriile va fi capitalizată.
Conform documentului guvernamental, publicat de Ministerul de Finanțe, „obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni”.
Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
Sunt exceptate de la aplicarea prezentei ordonanțe de urgență facilitățile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului și a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât și debitorilor persoane juridice.
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit băncilor o solicitare în acest sens, prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice.
Creditorul trebuie să aprobe solicitarea în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.
Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. La fel se întâmplă și în cazul comisioanelor amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare.