Se pregătește un puci la Kremlin si Putin este grav bolnav? Așa spune generalul prezicător de la Kiev
Războiul cu Rusia se va încheia până la finalul anului, iar Ucraina va recupera Crimeea și Donbasul, susține șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kyrylo Budanov. Și cel mai important, la Kremlin se pregătește un puci pentru înlăturarea lui Vladimir Putin, grav bolnav, după câte se pare.
Budanov susține într-un interviu acordat Sky News că războiul cu Rusia va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august şi se va termina până la sfârşitul anului. O afirmație privită cu interes, mai ales că Budanov este și cel care a prezis corect când va avea loc invazia rusă în Ucraina.
„Punctul de rupere va fi în a doua parte a lunii august. Majoritatea acțiunilor de luptă active se vor fi încheiate până la sfârșitul acestui an. Ca urmare, vom reînnoi puterea ucraineană în toate teritoriile noastre pe care le-am pierdut, inclusiv Donbas și Crimeea”, a declarat Budanov.
El susține că tactica Rusiei nu s-a schimbat, în ciuda deplasării acesteia către est, iar Rusia suferă pierderi uriașe, potrivit RomâniaTv.
„Putin este grav bolnav de cancer”
Budanov, general-maior în armata ucraineană la doar 36 de ani, consideră că înfrângerea în Ucraina va duce la înlăturarea liderului de la Kremlin și la dezintegrarea țării.
„Va duce în cele din urmă la schimbarea conducerii Federației Ruse. Acest proces a fost deja lansat și se îndreaptă în acest fel”.
Budanov este convins că se pregătește o lovitură de stat la Kremlin. „Se mișcă în acest fel și este imposibil să o oprești”, a afirmat generalul ucrainean.
Cât despre Vladimir Putin, șeful serviciilor de informaţii militare ucrainene susține că se află într-o „stare psihologică și fizică foarte proastă și este foarte bolnav”.