Se redeschid restaurantele în București la 30% din capacitatea totală
În ciuda așteptărilor publice de anunțare de noi restricții, mai ales după cifrele abramburite legate de incidența infectărilor în București, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că se vor redeschide restaurantele și în București, alături de cinematografe și teatre.
Mai exact, a fost stabilită o nouă regulă pentru locurile publice unde se adună oameni și petrec mai mult ti,p stând jos și la distanță față de alte grupuri. Aceasta prevede ca la o incidență de infectări sub 1,5 la mie unitățile respective să funcționeze la 50% din capacitate, lar la incidențe între 1,5 și 3 la mie să funcționeze la 30$ din capacitate. La rate de infectare mai mari de 3 la mie, unitățile se închid complet.
Aceasta înseamnă că cinematografele, teatrele și restaurantele se vor putea deschide în București și în restul orașelor cu incidență mai mare de 1,5 la mie la 30% din capacitate. Desigur, dacă incidența va urca la peste 3 la mie, cum este preconizat pentru Capitală, se vor închide la loc.
În schimb, sunt interzise nunțile, botezurile și petrecerile la nivel național. Explicația oficialilor este că aceastea s-au dovedit a fi zone de infectare, dat fiind și natura adunării, de a socializa în număr mare. Spre diferență, la restaurant sau la teatru, oamenii stau separat.
Raed Arafat a precizat că este vorba doar de petreceri, nu de procesiunile religioase de botez sau cununie. Acelea se vor putea ține în continuare, cu un număr limitat de participanți, 16 mai exact.