Se redeschide compartimentul de fertilizare in vitro, la Timișoara
După 16 ani, la Spitalul Județean Timișoara, se redeschide compartimentul de fertilizare in vitro. Acesta a fost primul centru din țara noastră, deschis în 1995 de regretatul profesor Ioan Munteanu.
Compartimentul are dotarea necesară și în prezent se fac demersuri la Ministerul Sănătății pentru angajarea de personal.
„Au început toate demersurile. Compartimentul din punct de vedere medical este funcțional este dotat cu aparatură, cu echipamente, cu instrumente. Au început demersurile către Ministerul Sănătății pentru angajarea de personal și noi sperăm ca în cel mai scurt timp, ne referim aici da ordinul săptămânilor să devină și acel compartiment funcțional. Ştiți foarte bine cât de mult ne-am dorit acest lucru. Noi scriem istorie în reproducerea umană asistată la Timişoara începând cu anul 1995, când a fost deschis primul centru din România și bineînțeles că ținem enorm, enorm de mult la reluarea acestor proceduri în maternitatea Bega”, a precizat profesorul universitar Marius Craina, care anunță că, în câteva săptămâni, compartimentul va fi functional.
Profesorul Ioan Munteanu a fost pionier în domeniul reproducerii umane asistate la Clinica Universitară de Obstetrică-Ginecologie Bega din Timișoara.
În 1995, prof. Munteanu realiza prima fertilizare in vitro din România, înfiinţa si organiza la Timișoara primul centru de chirurgie laparoscopică şi fertilizare in vitro din ţara noastră. Un an mai târziu, în 1996, aducea pe lume primul copil conceput prin fertilizare in vitro din România. În acelaşi an, efectua primul embriotransfer la mamă purtătoare.
Compartimentul de fertilizare in vitro va funcționa în noua a Maternitate a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, inaugurată recent. Maternitate are mai compartimente de obstetrică-patologica, ginecologie, chirurgie laparoscopică si histeroscopică, obstetrică fiziologică și de spitalizare de zi. De asemenea, sunt compartimente de terapie intensivă, prematuri, nou născuți eutrofici, cât și facilităti pentru însoțitori. Maternitatea are și o secție ATI, bloc operator, săli de nașteri și camere de gardă.