Se redeschide MAUSOLEUL tătucului
„Începând de la 1 iulie 2020 va fi reluat accesul vizitatorilor la mausoleul lui Lenin şi în necropola alăturată zidului Kremlinului”, notează Serviciului federal rus însărcinat cu protecţia şi paza înalţilor demnitari (FSO) şi clădirilor precum Kremlin sau Piaţa Roşie.
Mausoleul fondatorului statului sovietic, Vladimir Lenin – supranumit, printre altele, și tătucul – care a fost închis la jumătatea lunii martie în contextul pandemiei de coronavirus, se va redeschide publicului la 1 iulie, au informat autorităţile ruse citate de EFE. Într-un comunicat, FSO subliniază că în cadrul vizitelor la mausoleu unde se odihneşte mumia lui Lenin şi la necropola alăturată Kremlinului trebuie respectate toate recomandările autorităţilor sanitare.
„Lucrări profilactice de rutină”
Vizitatorii, cărora le va fi măsurată temperatura odată cu accesul în Piaţa Roşie, vor trebuie să poarte măşti şi mănuşi şi să păstreze distanţarea fizică. FSO a precizat că în perioada în care mausoleul a fost închis publicului au fost efectuate „lucrări profilactice de rutină”.
În mod obişnuit, mausoleul din Piaţa Roşie poate fi vizitat marţi, miercuri, joi şi sâmbăta între orele 10:00 şi 13:00. La fiecare doi ani, specialişti ai Centrului de Biotehnologie din subordinea Institutului Plantelor Aromatice şi Medicinale al Academiei de Ştiinţe din Rusia realizează o serie de proceduri biochimice pentru a prezerva mumia lui Lenin. În 2013, mausoleul a fost supus unei profunde reconstrucţii pentru a corecta o înclinare survenită la bază.
Oamenii de ştiinţă ruşi asigură că datorită noilor tehnologii corpul îmbălsămat al lui Lenin, care a murit la 21 ianuarie 1924, poate fi conservat practic pe timp nelimitat.