Se reproduc: Au apărut xenoboții, primii roboţi vii din lume
Oamenii de ştiinţă americani au creat primii roboţi vii din lume și spun că formele de viaţă, cunoscute sub numele de xenoboţi, se pot reproduce acum într-un mod care nu este văzut la plante şi animale, potrivit CNN.
Formaţi din celulele stem ale broaştei africane cu gheare (Xenopus laevis) de la care îşi iau numele, xenoboţii au o circumferinţă mai mică de un milimetru (0,04 inchi).Formaţi din celulele stem ale broaştei africane cu gheare (Xenopus laevis) de la care îşi iau numele, xenoboţii au o circumferinţă mai mică de un milimetru (0,04 inchi). Micii roboţi au fost prezentaţi pentru prima dată în 2020, după ce experimentele au arătat că se pot mişca, lucra împreună în grupuri şi se pot auto-vindeca. Acum, oamenii de ştiinţă care i-au dezvoltat, de la Universitatea din Vermont, Universitatea Tufts şi Institutul Wyss pentru Inginerie Inspirată Biologic de la Universitatea Harvard, au spus că au descoperit o formă complet nouă de reproducere biologică, diferită de orice animal sau plantă cunoscuţi ştiinţei, conform CNN.
Colectează şi comprimă celulele stem libere în grămezi
”Am fost uimit de asta”, a spus Michael Levin, profesor de biologie şi director al Allen Discovery Center de la Universitatea Tufts, care a fost co-autor principal al noii cercetări. ”Broaştele au un mod de reproducere pe care îl folosesc în mod normal, dar când… eliberezi (celulele) de restul embrionului şi le dai şansa să-şi dea seama cum să fie într-un mediu nou, nu numai că îşi dau seama, au descoperit o nouă modalitate de a se mişca, dar şi-au dat seama, aparent, şi de o nouă modalitate de a se reproduce”.
Xenoboţii părinţi în formă de C colectează şi comprimă celulele stem libere în grămezi care se pot maturiza în urmaşi. Cercetarea a fost finanţată parţial de Defense Advanced Research Projects Agency – DARPA, agenţie federală care supraveghează dezvoltarea tehnologiei pentru uz militar.