Se rupe deja Coaliția pro-europeană? USR nu va participa la ședința de împărțire a portofoliilor
(Surse) În urma unei ședințe pe care a avut-o conducerea USR, aceștia au decis că nu vor participa la ședința care urmează să înceapă în seara asta, unde PNL, PSD, USR și UDMR ar fi trebuit să discute despre împărțirea portofoliilor în următorul executiv și pentru care și-au asumat că vor forma o guvernare.
Motivul pe care liderii USR îl invoca pare a fi legat de bugetul pe anul viitor, pentru că în această dimineață a avut loc la Guvern o ședință în care ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a prezentat situația pentru 2025 pentru a vedea ce bani are la dispoziție următorul executiv pentru a construi acest buget.
USR critică faptul că nu le-au fost puse la dispozițiile datele de execuția bugetară și proiectul unui buget realist pe 2025, iar Marcel Bolos a prezentat o serie de cifre contradictorii.
Ministrul Finanțelor a vorbit despre creșteri de taxe și despre reduceri ale cheltuielilor statului
USR spune că înainte de a fi stabilite funcțiile în următorul Guvern, de a fi împărțite portofoliile, este nevoie să se stabilească ce bugete au la dispoziție pentru a face reforme și proiecte anului viitor.
Aceasta este condiția pe care o pun pentru a intra la guvernare. USR a trimis un comunicat în care se spune că au disponibilitate să discute în continuare despre un program de guvernare, dar cu date clare. Să se știe, exact ce implică intrarea la guvernare.
Celelalte partide vor continua discuțiile și vedem dacă acest blocaj va însemna dacă USR nu va mai face parte din guvernare sau că vor găsi cumva un numitor comun.
La rândul lor, reprezentanții Partidului Social Democrat spuneau că poate exista și o guvernare fără USR.
Unde vor conduce aceste negocieri pentru Guvern, în condițiile în care se dorea ca luni, 23 decembrie, să avem deja un guvern investit.