Se strică vremea: Ploi, ninsori, polei şi vânt puternic în toată ţara

Publicat: 25 dec. 2021, 11:02, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Se strică vremea: Ploi, ninsori, polei şi vânt puternic în toată ţara
Viscol si zapada

Un cod galben și unul portocaliu de vreme rea vor fi în vigoare de sâmbătă dimineață până marţi dimineaţă, la ora 10.

În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) şi luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei„, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

Totodată, meteorologii au emis Cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 12.00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Alba, Arad, Timiş, Mehedinţi şi Gorj.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, iar pe arii restrânse în Transilvania şi nord-vestul Olteniei va ploua însemnat cantitativ. În zona Carpaţilor Orientali şi în nord-vestul Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 – 40 l/mp„, au transmis aceştia.

De asemenea, în acelaşi interval va fi Cod portocaliu de ploi abundente, în judeţele Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

În Carpaţii Occidentali şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 70 l/mp„, a menţionat ANM.