Secretar de stat MADR: Nici ucrainenii nu sunt foarte încântați că trebuie să tranziteze cerealele prin România
Dacă fermierii români sunt nemulțimiți de faptul că o parte din cerealele ucrainene care tranzitează țară noastră ajung la procesatori, influențând prețurile în piață, se pare că nici ucrainenii nu sunt fericiți că exporturile lor trebuie să tranziteze România.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Costin Telehuz, spune că de fapt ucrainenii direcționează către România doar “ce nu pot face pe la ei“.
“Este foarte scump, ei însă speră să scoată prin porturile lor cerealele. Și de partea lor există o latură pasiv-agresivă, care spune că România îi spoliază când tranzitează marfa lor, pentru că prețurile pe logistică sunt nejustificat de mari. Este normal ca prețurile să crească pe logistică, fiind cerere mai mare, mai ales atunci când vine în valuri, fix în sezonul de recoltat. Aceasta este situația care ne-a afectat și pe noi cel mai mult. Nu ne-au afectat volumele lor, ci lipsa disponibilității și scumpetea transportului, pentru că s-a ajuns la bâlbâieli în organizarea căilor ferate“, a declarat secretarul de stat la Agro-Tv.
El recunoaște că printre crăpături s-au strecurat în anumite zone cereale din Ucraina, însă nu consideră că acestea au influențat prețurile în piață. În opinia lui, de la declanșarea războiului și până acum, ar fi tranzitat România mai puțin de 2,5 milioane tone de cereale ucrainene, în condițiile în care portul Constanța are o capacitate maximă de 30 milioane de tone pe an, iar, în 2021, de exemplu, pe aici au trecut volume record de 25 milioane de tone.
Cerealele ucrainene constituie doar 40% din tonajul care tranzitează România, a mai precizat Telehuz, care a menționat că și importurile țării vecine se fac tot pe la noi.
Federaţia Naţională PRO AGRO a solicitat recent Guvernului să interzică desfacerea şi procesarea cerealelor din Ucraina pe piaţa internă, deoarece fermierii români sunt drastic afectaţi, din cauza prețului de achiziţie incomparabil mai mic, decât cel practicat în zona UE.
În loc de tranzit, materiile prime agricole din Ucraina ajung la procesare, în timp ce achizițiile de la fermierii români s-au blocat, iar prețurile au scăzut spectaculos, așa cum se întâmplă la floarea soarelui, de exemplu, s-au plâns fermeirii români.
Citește și Francezii anunță că tranzitul de cereale ucrainene prin România va crește. Când se semnează acordul