Secretarul de stat George Lazăr, trimis în judecată de DNA pentru influențarea unei numiri în cadrul Romsilva
Secretarul de stat în Ministerul Energiei și președintele PNL Neamț, George Lazăr, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Bacău, sub acuzația de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Conform unui comunicat de presă emis de DNA, în luna septembrie 2022, George Lazăr, în calitate de președinte al organizației județene a PNL Neamț, ar fi exercitat presiuni asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a menține o anumită persoană, numită temporar, în funcția de director al Direcției Silvice Neamț.
Procurorii susțin că, în contextul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț fusese delegat pe o altă funcție la Ocolul Silvic Vaduri, Lazăr ar fi intervenit pentru ca acesta să renunțe la cererea de revenire în funcția inițială, permițând astfel protejatului său să ocupe în continuare postul prin delegare.
„În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, inculpatul și-ar fi folosit influența pentru ca, prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție, astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său”, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, iar George Lazăr urmează să fie judecat pentru acuzațiile aduse. Acesta deține în prezent funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei și președinția PNL Neamț.