20:44 • ACTUALITATE
Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, despre evenimentele violente de la Capitoliu: Democrația americană va depăși această cumpănă
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus despre evenimentele violente petrecute la Washington că nu a crezut vreodată că va trăi aceste momente.
„Nu am crezut vreodată că am să trăiesc momente ca cele pe care întreaga planetă le-a văzut în violențele din Congresul american. Am petrecut sute de ore în cele două Camere ale Congresului, promovând interesele României în capitală Statelor Unite.
Am învățat ce înseamnă solemnitatea și importantă instituțiilor democrației Republicii americane și am încercat să le construim și acasă. Condamn cu tărie aceste gesturi incalificabile și știu că democrația americană va depăși aceste momente de cumpănă și își va demonstra, încă o dată, reziliența și capacitatea de a depăși momentele cele mai critice”, a scris Mircea Geoană, pe Facebook.